Afecțiunile creierului pe care aparatura medicală nu le detectează. Leon Dănăilă: „Foarte multe leziuni cerebrale nu se văd”

Data publicării:
Leon Dănăilă, captură video Youtube, Fain & Simplu cu Mihai Morar
Descriere foto: Leon Dănăilă, captură video Youtube, Fain & Simplu cu Mihai Morar

Medicul Leon Dănăilă a dezvăluit care sunt acele afecțiuni cerebrale ce nu pot fi detectate de către aparatura din spitale.

Chiar dacă tehnologia a evoluat extrem de mult, printre care și cea medicală, celebrul neurochirurg Leon Dănăilă a dezvăluit câteva afecțiuni ale creierul care nu sunt încă detectate de aparaturile inteligente. Există, astfel, mai multe probleme de acest gen care nu sunt văzute în urma niciunul RMN, dar care necesită însă tratamente, explică specialistul.

„Depinde de leziune, orice traumatism poate să ducă la afectarea creierului într-o oarecare măsură. Dacă individul respectiv are o leziune într-o zonă mai activă, zona vorbirii, văzului, auzului, iar părțile respective dacă sunt afectate, individul poate pe termen lung să dezvolte o cicatrice care, dublată de anumite consumuri de alcool, cafea, ciocolată, poate duce la apariția crizelor de epilepsie. La mine vin multe persoane cu RMN normal, dar individul respectiv are niște leziuni care nu pot fi puse în evidență, pentru că tehnologia de examinare a creierului nu poate fi atât de benefică încât să pună în evidență asta.”, a explicat neurochirurgul Leon Dănăilă în cadrul conferinței Fain și Simplu, realizată de Mihai Morar. 

Citește și: Leon Dănăilă a dezvăluit cele 7 reguli de aur prin care să îți menții creierul tânăr: „Au un rol foarte important”

Afecțiunile pe care aparatura medicală nu le detectează

Așadar, în continuare, celebrul medic a dezvăluit care sunt acele afecțiuni ce pot trece dincolo de aparaturile profesionale din clinicile de specialitate.

„La autism, spre exemplu, nu se vede nimic, iar individul respectiv are niște tulburări neurotransmițătoare, iar tratamentul constă în a face fizioterapie, psihoterapie. Foarte multe leziuni cerebrale nu se văd, unele epilepsii nu se văd unele probleme de autism nu se văd, unele probleme de psihiatrie, schizofrenie nu se văd sau tulburări bipolare, dar ele există.”, a mai spus specialistul.

Citește și: Impactul vinului, cafelei și ciocolății asupra sănătății creierului. Leon Dănăilă, cantitățile pe care nu trebuie să le depășești

Este creierul afectat de anestezia generală?

De-a lungul timpului, extrem de multe persoane s-au arătat a fi curioase și cu privire la efectele negative pe care anestezia generală le-ar putea avea asupra sănătății mintale. Chiar dacă în majoritatea cazurilor acestea nu există, este însă și o situație în care individul respectiv poate rămâne cu dereglări ce se vor manifesta pe termen lung, ori toată viața, mai explică Leon Dănăilă.

„Există tratamente care se dau, cu ajutorul cărora se vindecă uneori (n.r. afecțiunile), însă trebuie să persiste. Anestezia generală nu are niciun efect rău asupra creierului, numai dacă individul respectiv face stop cardiac în timp ce se află sub anestezie, timp în care creierul capătă niște dereglări care nu mai pot fi recuperate.”, mai spune medicul. 

VEZI și: Cum afectează depresia creierul, dar și cum o putem trata. Leon Dănăilă: „Putem avea ghinionul să dezvoltăm circuite patologice”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel