Adela Popescu, probleme cu somnul. Cum reușește vedeta să se odihnească, după ce a devenit mamă a treia oară: „De șase ani nu am mai dormit o noapte legată”

Data publicării:
Adela Popescu, foto Instagram.
Descriere foto: Adela Popescu, foto Instagram.

Adela Popescu, mamă a trei copii, spune că a găsit tot felul de modalități pentru a trege câte un pui de somn.

Adela Popescu pune mare preț pe somnul fiilor ei, asta și pentru că ea nu a avut un program de somn în copilărie, și își amintește că era mereu obosită și adormea pe unde apuca. Deși copiii ei au un program de dormit bine stabilit, când vine vorba de odihna ei, lucrurile se complică. Prezentatoarea TV recunoaște că de șase ani, nopțile ei au fost neliniștite, astfel că a găsit o soluție: doarme ziua, când apucă. 

„Când eram mică ai mei categoric nu mi-au făcut un program pe somn. 
Adoarmeam pe canapea în sufragerie cu musafirii grămadă, în poala mamei la vreo nunta în sat, desigur, și în patul meu, dar nu după un program fix.
Practic adormeam când mi se făcea și unde mi se făcea somn. Și mi se făcea, normal, că așa sunt copiii, trag de ei până nu mai pot, extrem de tărziu. 
Ce vreau să spun cu asta:
Am o relație cu somnul buna. O asociere de placere cumva. E plăcut să adormi când simți că ți-e foarte somn.
Și astăzi adorm cu usurita oriunde. Nu contează salteaua, lumina difuza, etc. Daca mi-e somn, adorm.
Deci pe de-o parte e bine. 
Pe de alta, mărturisesc că am foarte multe amintiri cu mine din copilărie și adolescenta când simțeam literalmente că îmi cade capul de oboseala. Că o să leșîn daca nu mi-l sprijin pe ceva. Și asta ziua, la scoală, în tren, la film, în autobuz. 
Îmi amintesc de mine foarte obosita. 
Eu îmi culc copiii devreme. Normal că nu le convine neapărat. E mult mai distractiv să sara pe canapea.
Ce mă face să cred că nu greșesc, este că adorm în maxim 15 minute de când ne punem în pat. De unde trag concluzia că nevoia de somn exista big time. 
Mărturisesc, totul a pornit inițial din rațiuni egoiste. Îmi place liniștea din casa când ei dorm și câștigam, eu și Radu, un timp al nostru. 
Mă rog, unde voiam să ajung. 
Pentru că de șase ani nu am mai dormit o noapte legata, de ceva timp dorm în timpul zilei. Uneori o ora, uneori 30 minute, uneori chiar și zece când fug mișelește în dormitor spunând că trebuie să împachetez hainele în dulap. 
Mi-am făcut o prioritate din a dormi. 
La fel că în copilărie, aș putea și fară. Dar cu siguranță aș fi mult mai irascibila, neatenta, absenta, indispusa. 
Așa că acum, la maturitate, îndrăznesc să spun, că făcând o prioritate din a dormi, calitatea vieții mele a crescut. 
Voi cum stați cu oboseala?”, a mărturisit Adela Popescu pe Facebook. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel