Viviana Sposub a dezvăluit cine o trezește în fiecare dimineață: "Mă tot sună ca să fiu gata de emisiune". Nu este vorba despre George Burcea

Data publicării:

Viviana Sposub a vorbit despre ce presupune să fii prezentatoare de matinal și despre palnurile de a se lansa în cariera muzicală.

Viviana Sposub și-a dorit din copilărie să devină cântăreață, însă viața a purtat-o pe vedetă pe alte căi. Aceasta s-a făcut foarte remarcată în televiziune, acum fiind chiar prezentatorea unui matinal, pe Kanal D. Acest lucru s-a întâmplat la puțin timp după ce iubita lui George Burcea era pe cale să câștige show-ul celebru de stil, din cadrul aceluiași trust. Totuși, chiar dacă Viviana are o carieră la care mulți doar visează, frumoasa prezentatoare spune că nu vrea să renunțe la visul ei de a fi pe scenă și va lansa o piesă, în curând.

„Sunt în fiecare zi pe micile ecrane și cumva asta mă consumă destul de mult. Le iau treptat. Acum mă concentrez foarte mult pe acest proiect, sper din suflet să mă obișnuiesc cu acest ritm în așa fel încât pe timpul zilei să pot să-mi văd de cântări și de pasiunea asta pe care am lăsat-o cumva de-o parte. Promit că o să mă țin de cuvânt și o să scot o piesă, o să scot un clip. Doar că îmi dau seama că este foarte multă muncă în spate și nu mi-aș dori să vin cu un produs de care să nu fiu 100% mulțumită, sau cu o piesă pe care să nu o simt. Nu vreau să mă grăbesc”, a povestit Viviana Sposub pentru EGO.ro.

Condiția surprinzătoare pe care Viviana Sposub i-a pus-o lui George Burcea: „E grav! Ne-am așezat la masă și i-am explicat situația”

Care este programul de lucru al vedetei

Și, chiar dacă mulți cred că după ce se termină matinalul, vedetele emisiunii pot pleca acasă, Viviana a ținut să clarifice situația.

„E un mit treaba asta cu matinalul și apoi toată ziua liberă pentru că nu vă închipuiți că după ora 10:00, când s-au închis camerele de luat vederi, noi plecăm acasă direct. Petrecem destul de mult timp în redacție cu toată echipa pentru că trebuie să pregătim emisiunea de a doua zi, mai avem alte filmări, ședințe foto, tot felul de activități care țin de acest domeniu și până ajung acasă durează destul de mult. Dar nu am renunțat definitiv la cântat. Am mai cântat prin emisiune. Să fiți cu ochii pe „Dimineața cu noi”, de luni până vineri de la 8:00 pentru că s-a întâmplat de multe ori să le cânt băieților, să îi încânt așa cu o voce de privighetoare, vă dați seama, la 8 dimineața, neîncălzită. Chiar i-am impresionat”, a mai declarat vedeta.

Viviana Sposub: „Nu vin dintr-o familie cu mulți bani”. Motivul pentru care a renunțat la cel mai mare vis al său

Ce face Viviana după ce ajunge acasă

Când vine de la muncă, iubita lui George Burcea are și un ritual peste care nu prea trece niciodată. Aceasta spune că, în lipsa lui, ar fi plină de cearcăne, din cauza orei la care trebuie să se trezească.

„Încerc, pe cât posibil, să mă odihnesc. După emisiune, dacă prind măcar o oră de somn, profit din plin de ea, pentru că altfel, crede-mă, m-ai vedea cu cearcănele cât casa. Încerc pe cât posibil să mă odihnesc după masă pentru că de obicei adorm la 12 noaptea și mă trezesc la 4 dimineața. Deci 4 ore pe noapte nu îmi ajung. În trecut, se întâmpla ca la 4 dimineața să vin acasă din club. În studenție, cu siguranță, la 4 dimineața existau șanse încă să fiu pe poziții. Acum am cu totul alt program, dar nu mă plâng pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac”, a mai povestit Viviana.

„Nu există să am telefonul pe mod silențiosi”

Și, ca să fie sigură că nu întârzie în cadrul matinalului de pe Kanal D, Viviana și-a rugat mama să o sune întotdeauna în jurul orei 4:00. 

„Am noroc să fac față acestui program pentru că, la 20 de ani avem un job care mă punea să mă trezesc la 3 dimineața și atunci cumva îmi este în sânge treaba asta cu trezitul. Dar mă asigur de fiecare dată că mama este cea care își pune ceasul la 4 fără un sfert și mă tot sună ca să fiu gata de emisiune. Nu există să am telefonul pe mod silențios. În job-ul ăsta nu prea poți să-ți lași telefonul pe silent. Singurul interval când am telefonul pe modul silențios este în acel interval după emisiune când mă pun să dorm un pic. La emisiune noi suntem foarte joviali, foarte activi, ne place foarte mult să râdem, să glumim, să transmitem oamenilor de acasă energie și asta te seacă pe tine de energie și ai nevoie să te refaci”, a mai declarat Viviana.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel