Victor Rebengiuc a scris istorie pe scena teatrului și rămâne pentru totdeauna în inimile publicului cinefil. Un maestru al actoriei, un profesionist, dar și un om „altfel”. Un om care nu s-a dezis de valorile sale și și-a urmat crezul, în fiecare zi. Chiar și la 90 de ani pune aceeași pasiune în fiecare vorbă rostită, în fiecare pas făcut.
Victor Rebengiuc a împlinit recent 90 de ani. Nu este un om al laudelor, își trăiește succesul discret, în sânul familiei, chiar dacă aniversările l-au prins de multe ori pe scenă.
Victor Rebengiuc s-a născut pe 10 februarie 1933 în Bucureşti. În perioada studiilor, cariera sa se profila a fi cu totul alta: a urmat liceul militar din Predeal, apoi Şcoala electrotehnică din Bucureşti. În ultimul an de liceu a jucat în diferite spectacole de teatru, ca amator, fără a se gândi pe atunci că ar putea deveni actor. Directorul liceului l-a încurajat pe talentatul elev să dea examen la Institutul de Teatru. A încercat şi a reuşit. Victor Rebengiuc a devenit student şi a fost repartizat în clasa profesoarelor Aura Buzescu şi Beate Fredanov.
Marele actor a făcut parte dintr-o generaţie de aur şi a absolvit în 1956, alături de Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Dumitru Rucăreanu, Amza Pellea, Silvia Popovici, Sanda Toma şi Eliza Plopeanu. A jucat în spectacolele de referinţă de-a lungul mai multor decenii de carieră: „Un tramvai numit dorinţă“, „Play Strindberg“, „Visul unei nopţi de vară“, „Lungul drum al zilei către noapte“, „Furtuna“, „O scrisoare pierdută“, „Iulius Cezar“, până la „Unchiul Vania“, „Căsătoria“ etc.
De asemenea, regizorii Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Stere Gulea, Dan Piţa vorbesc despre filmele antologice realizate împreună, de la „Pădurea spânzuraţilor“ (unde l-a interpretat pe Apostol Bologa), „De ce trag clopotele, Mitică?“, „Moromeţii“ până la „Tănase Scatiu“, „Pădureanca“ ş.a. Sub bagheta regizorului Yuriy Kordonskiy a jucat în „Unchiul Vania“ de Cehov, la Teatrul Bulandra, în „Căsătoria“ şi „Inimă de câine“.
La 90 de ani, Victor Rebengiuc a deschis o ușă a sufletului său, într-un decor altfel. A acceptat invitația lui Mihai Bobonete în podcastul „Da, Bravo”, unde a vorbit despre copilăria sa, despre greul dus, despre lecțiile învățate, dar și despre dorul nesfârșit de mama sa.
Părinții marelui actor s-au despărțit când acesta avea doar 3 ani. Mai târziu, tatăl său și-a pierdut viața la Stalingrad. L-au crescut bunicii materni, cu greutăți, dar cu multă iubire.
„Nu am avut tată, am avut bunic, din fericire. Am fost crescut de bunicii materni. Au fost minunaţi cu noi, ne-au crescut foarte bine. Oameni simpli, de la mahala. Bunică-mea era o fată frumoasă când era tânără, avea şi ceva zestre: o casă. Bunică-miu era un bărbat superb – brunet, cu părul creţ, avea mustaţă. Nu l-am moştenit noi, nici eu, nici frate-miu. S-au căsătorit, au început să facă copii, apoi bunică-miu și-a deschis o măcelărie și a dat faliment, aşa că a pierdut casa, a vândut-o. Şi noi trebuie să ne tot mutăm, pentru că ei se mutau în funcție de unde era chiria mai ieftină. Am făcut asta vreo trei-patru ani. În fiecare toamnă, de Sfântul Andrei, ne mutam dintr-un cartier al Bucureştiului în altul. Eu şi cu frate-miu stăteam pe mobilă, pe camion”, povestește Victor Rebengiuc în cadrul podcastului.
Victor Rebengiuc: „Nu mă lăuda, domnule! S-ar putea să îmi faci rău”
„Au avut cinci copii (bunicii lui materni, n.r.), patru fete şi un băiat. Când nu mai aveau copii de crescut, am apărut noi. S-au ocupat foarte mult de noi. Eu la 4 ani ştiam să citesc şi să socotesc. Bunica mea m-a învăţat asta foarte devreme. Citeam ziarul în mod curent, nu aveam probleme. Ea îl punea pe masă, să nu se murdărească masa, şi eu îl citeam. «Nu mai citi, măi, ziarul ăla, mănâncă acolo», îmi zicea. Tot ştiam din ziar, din ce se întâmpla în anii ’40, de rebeliune. Şi atunci ea punea ziarul invers şi eu îl citeam şi aşa”, și-a amintit Victor Rebengiuc, despre copilărie.
Marele regret al actorului este că mama sa nu a venit niciodată să-l vadă jucând.
„Mama nu a vrut să vină să mă vadă jucând. A zis «Tu mori acolo şi eu nu vreau să văd asta». Muncea foarte mult. Ea era singura care muncea în casă și aducea salariu. A mers greu”, povestește el. Poate asta l-a determinat să nu-și dorească să aibă cunoscuți în public sau, dacă aceștia sunt acolo, măcar să nu știe de ei. „Nu îmi place să ştiu că sunt persoane pe care le cunosc în public. Teatrul e liber, biletele se pun în vânzare, cine vrea să vină la teatru să vină, dar să nu vii la mine să-mi spui: «Dă-mi şi mie două bilete», pentru că eu înnebunesc în momentul în care joc pe scenă să ştiu că e acolo, mă gândesc «Oare ce-o să zică?!»”, a adăugat Victor Rebengiuc. Tot el a explicat că nici atunci când privește spre sală nu este atent la cine se află în public: „Nu văd niciodată în sală, pe nimeni. Eu nu văd publicul, văd o mare de capete. Văd peste, în general, nu mă uit. Pentru mine e un zid unde e cortina”.
Tudor, fiul actorului, i-a oferit un nepot, pe Mircea, care a devenit cel mai bun prieten al său.
„Pe Tudor l-am iubit și-l iubesc în continuare. Copilăria lui a fost grija mea de a avea el un tată. Eu nu am avut și nu am găsit niciodată un tată. Așa că am vrut ca el să știe sigur că are un tată și că tată ăsta îi poate fi de ajutor când are el nevoie să-i fie. Dar Mircea a fost un cadou nemaipomenit pentru mine. Am mers eu cu el la munte, când nu puteau ei să meargă. Și ne-am înțeles foarte bine, și ne-am distrat foarte bine. El e singurul care muncește toată ziua de la noi din toată familia. De dimineață până seara el muncește, are de lucru. Acum are 15 ani. Am stat mult cu el: îl duceam la grădiniță, îl aduceam de la grădiniță”, a mai spus marele actor, potrivit Click.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil