Vasile Muraru, gest emoționant în amintirea lui Alexandru Arșinel: ”Este și normal ca toată lumea să aibă grijă de sufletul lui”

Data publicării:
Sursa foto: Alexandru Arsinel și Vasile Muraru, facebook, colaj foto
Descriere foto: Sursa foto: Alexandru Arsinel și Vasile Muraru, facebook, colaj foto

Vasile Muraru a făcut un gest emoționant în memoria bunului său prieten, Alexandru Arșinel. 

Alexandru Arșinel s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani, pe 29 septembrie. Regretatul artist a fost înmormântat pe 2 octombrie la cimitirul Bellu, acolo unde i-au adus un ultim omagiu aproximativ 300 de oameni, printre care și câteva persoane publice. În ciuda încercărilor familiei de a-l salva pe Maestru și de a-l interna în diferite centre speciale pentru problemele de care suferea, acesta s-a stins din viață la Spitalul Universitar din Capitală, în urma unui stop cardio-respirator.

Vasile Muraru, gest emoționant în amintirea lui Alexandru Arșinel

Vasile Muraru îi duce lipsa bunului său prieten, Alexandru Arșinel. Actorul a recunoscut că îi este foarte greu și încă nu poate să-și revină după această pierdere. Acesta a explicat că are mereu grijă să-i plătească slujbe și să fie pomenit tot timpul, nu numai la teatru.

„Îmi este dor de Alexandru, normal. Cum să nu îți fie dor de el? Nici nu îmi vine să cred că nu mai este printre noi. M-am ocupat de înmormântare, m-am dus la pomana de 40 de zile, m-am dus unde m-am dus și tot nu cred că a murit. Alexandru Arșinel era pus mereu pe șotii, pe glume, nu putea să stea. A fost generația lor de oameni veseli, să facă tot felul de șotii, de glume.

Am fost la Cimitirul Bellu, pentru că acolo a fost totul. Dumnezeu să îl ierte! Noi ne ocupăm de sufletul lui. Am fost cu soția și pe la mănăstiri, unde i-am plătit slujbe. Este și normal ca toată lumea să aibă grijă de sufletul lui, Alexandru Arșinel a fost o valoare nu numai ca și artist. El s-a luptat pentru tagma actoricească, pentru meseria asta și pentru calitatea actului artistic.”, a mărturisit Vasile Muraru, pentru click.ro.

Vasile Muraru: 'O să facem un muzeu al teatrului'

Vasile Muraru a declarat că el și colegii săi de breaslă vor să construiască, în incinta Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” un mic muzeu în memoria tuturor actorilor de seamă, care au încetat din viață. Printre aceștia se numără și Alexandru Arșinel, dar și Stela Popescu.

„O să facem un muzeu al teatrului, am mai vorbit și cu nepoata doamnei Stela de acest lucru. Ea o să ne mai dea niște rochii, ne mai dă ce mai are pe acasă de la doamna Stela și ce mai avem de la domnul Nae, de la Cristina (n.r – Stamate) și o să le facem un loc special, dedicat lor. În cabina lui Alexandru Arșinel am rămas numai eu.”, a mai declarat Vasile Muraru.

Cum arăta Crăciunu, în copilărie pentru Vasile Muraru

Când vine vorba însă de copilărie și de perioada Crăciunului, Vasile Muraru își amintește cu nostalgie de acele clipe frumoase, dar și cu o oarecare tristețe. Actorul spune că, pe vremea aceea, se respectau extrem de multe datini și obiceiuri, care, în zilele noastre, au fost uitate complet.

„Mergeam în satul mamei mele, în județul Neamț, lângă satul Doina și erau flăcăi îmbrăcați în diverse costumații tradiționale, era zăpada cât gardul și mergeam după ei. Noi abia mergeam prin zăpadă, pentru că ne venea până la gât. Mă duceam să văd ce fac ei, cum e spectacolul, tot. Aveau costum, erau niște obiceiuri foarte frumoase, care, din păcate nu mai sunt.”, a  spus îndrăgitul actor pentru Spectacola. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel