Tudor Chirilă, strigăt de disperare: „Sectorul cultural este în colaps. Lor li s-a interzis să muncească”

Data publicării:
Tudor Chirilă, foto Instagram
Descriere foto: Tudor Chirilă, foto Instagram

Tudor Chirilă își arată revolta față de măsurile luate de autorități privind domeniul cultural în ultimul an. 

Artistul atrage atenția asupra lipsurilor cu care se confruntă oamenii care lucrează în sistemul cultural, la un an de la debutul pandemiei. 

 

"Sectorul cultural este în colaps. La un an de zile de la debutul pandemiei suntem în aceeași situație cu un guvern care pur și simplu ignoră problemele ce derivă din restricționarea activității unei industrii întregi. Nu tu compensare pentru interzicerea dreptului de a munci, nu tu plan de relansare coerent. Măsurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi toți actorii care compun industria.(...) Asta în timp ce alte țări europene se află deja la a șasea tranșă de ajutor compensatoriu.

„Nu, postarea asta nu este despre mine și nevoie mele (deși sunt îndreptățit la fel ca oricare artist să solicit compensare pentru că mi s-a interzis să muncesc), ci mai mult despre artiștii sau organizațiile independente care riscă să nu se mai poată susține pentru a-și face meseria în situația dată", a spus Tudor Chirilă pe Facebook.

Mai mult, într-un interviu recent, actorul a scos în evidență problemele cu care se confruntă personalul auxiliar din lumea spectacolelor: Sunetiști, tehnicieni, oameni care în momentul de față au fost nevoiți să se reprofileze și fără de care artiștii nu își vor putea susține spectacolele pe viitor. 


Noi suntem artiști mainstream, eu am un buffer și pot să trăiesc din rezerve. Dar luministul nostru a trebuit să se reprofileze, acum lucrează la o companie de electricitate pentru că nu mai putea să trăiască. Toate echipele tehnice din spatele unui artist sunt afectate. Avem o agenție de management, dacă pierdem oamenii ăștia, ei nu se vor mai întoarce.

Este vorba de ecosistemele din jurul artiștilor mari, tehnicieni, ingineri de sunet. Normal că oamenii ăștia ar trebui compensați, lor li s-a interzis să muncească”, a spus Tudor Chirilă pentru economedia.ro



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel