TM2023: Mix de spectacole şi scurtmetraje, la Cinema Victoria

Data publicării:
TM2023. Palatul Culturii din Timisoara/ foto Agerpres
Descriere foto: TM2023. Palatul Culturii din Timisoara/ foto Agerpres

Cinema Victoria din Timişoara prezintă în această săptămână un mix de filme şi spectacole, noi episoade din "Timişoara. Harta Secretă", patru filme maghiare recente, un omagiu emoţionant adus lui Jane Birkin, în Cinemateca TIFF, cel mai dezbătut documentar românesc al momentului, dans şi magie.



Marţi, pe scenă va urca Wolfgang Moser, unul dintre cei mai buni magicieni din lume, care va susţine spectacolul "Miraculum", în limba germană, potrivit unui comunicat de presă al Centrului de proiecte al Municipiului Timişoara, remis, luni, AGERPRES.

Miercuri vine cu poveşti mai puţin cunoscute de pe "Harta Secretă a Timişoarei", dar şi cu bere pe Bega şi cu licori în Cetate. Despre fascinanta poveste a băuturilor din urbe aflăm din cele două scurtmetraje documentare în premieră, după care va urma o discuţie cu scriitoarea Adriana Babeţi şi invitaţii săi.

Selecţia de scurtmetraje "Let the Body Speak" prezintă o arhivă video de lucrări, practici de mişcare şi discuţii ale dansatorilor şi coregrafilor ucraineni, creată pentru a păstra şi documenta experienţa lor somatică de la începerea războiului. Proiecţia va fi urmată de o discuţie în engleză cu artista şi curatoarea Stanislava Ovchinnikova.

Ziua de joi vine cu o provocare pe tema polemicii stârnite în spaţiul public de documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi", realizat de Alexandru Solomon.

Într-un alt registru, "Tigru", apreciatul film de debut al lui Andrei Tănase, este o ficţiune inspirată din fapte reale, cu un duo inedit format dintr-o tigroaică şi o doctoriţă veterinară.

Vineri e timpul pentru o nouă proiecţie în exclusivitate din seria proprie Cinemateca TIFF, cu filme de festival care altfel nu ajung pe ecranul de cinema. La câteva luni de la moartea actriţei şi cântăreţei Jane Birkin, îi este adus un omagiu cu filmul "Jane by Charlotte", realizat de fiica ei, Charlotte Gainsbourg.

De acţiune şi umor "a la francaise" este vorba şi în filmul "Crima este a mea", al lui Francois Ozon, precum şi în animaţia "Patrula Junglei", dublată în română.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel