Theo Rose, despre a doua sarcină: „Anghel e mai nerăbdător decât mine”

Data publicării:
Theo Rose/ sursa foto Youtube, Vorbește Lumea, Instagram
Descriere foto: Theo Rose/ sursa foto Youtube, Vorbește Lumea, Instagram

Theo Rose a dezvăluit informații despre al doilea bebeluș.

Theo Rose pare că a găsit echilibrul perfect în prezent, între viața de familie și carieră, reușind cu brio să fie atât pe scenă, în fața fanilor săi, cât și acasă, cu Sasha, care curând împlinește 10 luni de zile. Astfel, chiar dacă la început a părut destul de copleșitor acest proces, care a venit la pachet cu multe schimbări și oboseală, în prezent Theo Rose spune că bebelușul îi face să se simtă extrem de împliniți și fericiți pe ea, cât și pe Anghel Damian. 

„Îmi place foarte tare viața de mamă, mă distrez mult mai mult, am făcut și o schimbare mare. Primele luni au fost mai grele, pentru că a fost greu să fac față, eram tot timpul obosită, nu mai știam cum să scot cămașa, dar a fost nevoie ca să pot să trag linie și să pot să fac o schimbare în programul meu, fiindcă acum nu avem alte priorități. Acum, mi-am făcut programul ca aproape în fiecare zi să fiu după ora 17:00 cu copilul meu, dacă nu chiar toată ziua câteodată.”, a declarat Theo Rose, în cadrul emisiunii Vorbește lumea, de pe Pro TV.

Citește și: Final de poveste pentru Theo Rose, în Clanul. „Vera” a murit: „Îmi va lipsi. Mi-a schimbat viața”

Ce spune despre al doilea copil

Mai mult, Theo Rose vorbește fără pic de transparență și despre al doilea copil, pe care artista spune că Anghel Damian și-l dorește cu nerăbdare. Cu toate acestea, vedeta spune că mai are nevoie de o perioadă de recuperare, până când să rămână însărcinată pentru a doua oară.

„Sasha e bine, o să facă 10 luni, a învățat să strige mama, tata, ne distrăm, e un copil bun, peste răceală a trecut cu bine, nu e plângăcios fără motiv. Este un copil cu care este ușor totuși să petreci timp.

Îl vrem și pe al doilea, Sasha e de vină pentru asta. A fost o experiență mult prea frumoasă. Anghel e mai nerăbdător decât mine. Eu, după ce am trecut prin naștere și prin toate astea, am zis să-mi dau puțin timp, pentru că nu așa simplu, să mai crească puțin băiatul și după să dea Dumnezeu să mai fie. Anghel ar vrea și acum să facem, să fie grădiniță.”, a continuat artista.

Te-ar putea interesa și: Oana Radu reacționează, după ce fostul soț a respins acuzațiile aduse de artistă: „Eu pentru tot ce am spus am dovezi”

Anghel Damian, un tătic extrem de responsabil

Cât despre Anghel Damian, artista are doar cuvinte bune de spun. Regizorul se descurcă de minune în acest rol și indiferent de cât de multă treabă ar avea într-o zi, vedeta spune că primește constant ajutor și susținere din partea sa. 

„Îi place tare, se descurcă foarte bine, mă ajută. El nu-și dorește pentru că e simplu, participă activ la creșterea lui Sasha, doar el a fost la doctor cu Sasha. El și-a organizat timpul, dacă îmi spune că acum trebuie să scrie două ore, eu stau cu copilul în cameră, găsim activități, e ok. 

Nu ne-am setat nimic, dar acordăm mult timp momentelor de cuplu. Weekendul acesta am fost la teatru, am ieșit în oraș, l-am văzut jucând un rol în chiloți.”, mai spune Theo Rose.

Citește și:  Horoscop pentru luna APRILIE. Mariana Cojocaru, previziuni pentru toate zodiile



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel