Theo Rose: „Am trăit săptămâni întregi doar cu 50 de lei”. Cum arăta viața artistei înainte de celebritate

Theo Rose, foto Instagram
Descriere foto: Theo Rose, foto Instagram

Theo Rose a dezvăluit că a trăit săptămâni întregi cu 50 de lei. 

Theo Rose se bucură astăzi de un succes colosal. Artista unple sălile de spectacol și se bucură de contracte bănoase, atât în televiziune, cât și în online. Cu toate astea, vedeta a mărturisit că a avut perioade, la începutul carierei, când trăia din 50 de lei câteva săptămâni. 

„Am trăit săptămâni întregi doar cu 50 de lei. I-am cheltuit pe pâine, niște legume, niște chestii, cărniță. Găteam cu vară-mea, aveam niște șuncă de la mama de la țară. Asta e șmecheria, dacă ai rude la țară îți trimit un ou proaspăt, niște șuncă afumată, niște brânză, niște roșii, niște castraveți. Mare parte din ce-ți trebuie ca alimentație ai. În primii doi ani de facultate a fost mai dificil”, a dezvăluit Theo Rose în emisiunea Vorbește Lumea, de la Pro TV. 

Theo Rose, AFECTATĂ de un sindrom psihologic periculos. Artista a RECUNOSCUT: “Simt că am 36 de ani”

Theo Rose este una dintre cele mai în vogă artiste ale momentului. Vedeta se poate mândri cu multe colaborări muzicale, până în acest moment, dar și cu un renume, care au ajutat-o să-și ridice prețurile, când vine vorba de concerte sau diverse colaborări pe Instagram. Invitată recent într-un podcast, Theo Rose a vorbit despre lansarea în carieră, dar și despre câștigurile pe care i le produce aceasta.

"Îmi permit lucruri la care înainte doar visam"

„Eu pe părinții mei nu i-am lăsat niciodată să se bage, am semnat contracte de capul meu, după ce am făcut 18 ani. Mai și scria că trebuia să consult un avocat și eu nu consultasem pe nimeni. Pentru mine, ce se întâmplă muzical, e gratuit cumva. Sunt convinsă că e vorba de business. Și eu fac bani, mulțumesc lui Dumnezeu că îmi permit lucruri la care înainte doar visam, dar nu-mi pasă de partea asta de business și de bani. Am bani strânși și nu fac nimic cu ei. De ce să investesc dacă nu sunt afaceristă. Eu acum sunt cântăreață, nu știu să fac afaceri', a dezvăluit artista în podcastul lui Gojira

10 lucruri despre: Theo Rose / VIDEO

Ce sume cere Theo Rose, pentru promovarea online

Vedeta nu s-a ascuns nici de la a dezvălui, care sunt câștigurile ei din online. 

În cadrul unui interviu pentru Impuls Radio, artista a dezvăluit câți bani câștigă din Instagram și Facebook. 


 "Pe feed costă 950 de euro. Eu aș fi pus 1.000 direct, ce o mai dau cotită. InstaStory, o serie de patru instastories cu swipe-up și cu tag la client, 500 de euro. Un video pe feed este 1.200. O grămadă de bani", a declarat Theo pentru Impuls Radio. 

Theo Rose se luptă cu crizele de anxietate

Deși este mereu cu zâmbetul pe față, cântăreața a devenit victima anxietății, și a avut nevoie chiar și de ajutorul specialiștilor. 

Recent, artista le-a vorbit fanilor pe rețelele de socializare despre atacurile de panică cu care se confruntă. Theo Rose a recunoscut că ea este singura vinovată de toate stările pe care le are și încearcă să facă haz de necaz. 

Theo Rose: „Se întâmplă niște lucruri atunci când te apucă criza de anxietate”

‘’La mine anxietatea, respectiv atacurile de panică care nu au întârziat să apară, au început să se manifeste în momentul în care am simțit că se pune foarte mare presiune pe mine. Eu puneam presiunea asta pe mine într-un context cu niște oameni, cu cântat. Era o situație pe care eu o vedeam ca pe o mare oportunitate, așa mi-a fost și prezentată și eu atunci puneam foarte mare presiune pe mine ca oamenii de lângă mine să fie mulțumiți. Așa a început toată criza asta de anxietate la mine. Presiune a fost și din partea oamenilor, fără ca ei să intenționeze, sunt convinsă, dar eu așa am simțit, așa vă spun. Astfel s-a creat acest buton care e foarte ușor de apăsat. Se activează de fiecare dată când eu încep să mă stresez pentru ceva. O simt așa cum ia de la stomac și nu e bine. Dar de data asta pot să controlez, pentru că eu știu din ce cauză e, știu cum se manifestă și nu mă mai sperie. Frica asta nu se manifestă doar la nivel de gând, începe inima să îți bată accelerat, începi să respiri necontrolat, te strici la stomac, se întâmplă niște lucruri atunci când te apucă criza de anxietate. Atunci e foarte important să înveți să respiri’’, a povestit Theo Rose pe Instagram.

Cum depășește Theo Rose crizele de anxietate

Artista a mărturisit că depășește crizele de anxietate cu ajutorul respirației controlate, așa cum a învățat-o psihoterapeutul. 

‘’Multe nopți la rând înainte să adorm, făceam exerciții de respirație așa cum mi-a arătat psihoterapeutul, ca să reușesc să mă calmez când am o criză de anxietate’’, a mai spus aceasta.

 

5 lucruri pe care nu le știai despre Theo Rose

 

Chiar dacă pare că vedetele își expun toată viața pe rețelele de socializare, mai sunt și unele lucruri pe care acestea le țin ferite de ochii lumii. Theo Rose este, de departe, una dintre persoanele publice care sunt foarte active în mediul online. Luată totuși la întrebări despre care ar fi cele mai neștiute și interesante lucruri desprea ea, artista a făcut niște dezvăluiri, pe care ... s-ar putea să nu le știe chiar toată lumea. Mai multe dintre acestea, sunt obiceiuri pe care artista le are din copilărie.

"Pot să-mi ating nasul cu limba. Al doilea lucru este că tocănița cu cartofi, împreună cu zeama de varză a rămas felul meu de mâncare preferat, încă de când eram copil, băutura mea preferată, deși e foarte greu să mă hotărăsc, este ginul toc. Al patrulea lucru este faptul că îmi place muzica foarte veche, iar ultimul este faptul că hazul meu, nu este de fapt al meu. L-am imitat toată viața pe fratele meu, care are mult mai mult haz, decât am eu. De asta sunt și băiețoasă, pentru că toată copilăria am petrecut-o alături de fratele meu Radu.", a dezvăluit Theo Rose, în emisiunea Give me 5, de la UTV.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Dată: 30 mai, 18:23 | Categorie: Vedete
Get it on App Store Get it on Google Play