Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani, în imposibilitatea susţinerii spectacolelor în faţa românilor din Republica Moldova şi Ucraina

Data publicării:
Teatru, foto Unsplash/ autor: Kyle Head
Descriere foto: Teatru, foto Unsplash/ autor: Kyle Head

Directorul Teatrului 'Eminescu' Botoşani: Imposibilitatea de a juca pentru români în R.Moldova şi Ucraina - principala 'suferinţă'.

Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani şi-a făcut, în perioada pandemiei de COVID-19, datoria faţă de comunitatea locală, însă a avut de suferit ca urmare a imposibilităţii susţinerii spectacolelor în faţa românilor din Republica Moldova şi Ucraina, a declarat directorul instituţiei de cultură, Traian Apetrei.

Acesta susţine că, din cauza restricţiilor impuse atât de autorităţile române, cât şi de cele din Republica Moldova sau Ucraina, toate spectacolele programate a avea loc fie la Soroca sau Cahul, fie la Cernăuţi au fost anulate.

"Ceea ce are teatrul botoşănean specific faţă de teatrele din alte zone sunt obligaţiile faţă de populaţia românească din zona estică a ţării. Specific teatrului din Botoşani este că am fost destul de frecvent prezenţi în teatre din Cernăuţi, din Chişinău, din Soroca, din Bălţi, de la Cahul, zone în care s-au făcut investiţii. La Cahul aproape trei sferturi din clădirea teatrului care va să fie acolo s-a făcut cu fonduri româneşti, acordate de Guvernul României. Aici, într-adevăr, a fost o suferinţă. Era un fel de calendar în care trebuia să fim acolo, de pe malul Nistrului, la Soroca, până dincoace la Cernăuţi. Unele dintre cele mai emoţionante momente din activitatea teatrului erau reprezentate tocmai de aceste întâlniri cu românii care simţeau limba română, acurateţea limbii române, simţeau vibraţia aceasta faţă de textele clasice româneşti", a afirmat Apetrei.

De altfel, Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani ar fi trebuit să susţină un spectacol cu prilejul inaugurării noii clădiri a teatrului din Cahul, însă, pe fondul evoluţiei pandemiei, evenimentul a fost amânat.

"Planificasem deja inaugurarea teatrului din Cahul cu 'Apus de soare' în prestaţia Teatrului 'Mihai Eminescu', dar lucrurile s-au amânat pentru o vreme. Vreau să cred că această perioadă va trece şi vom relua spectacolele", a adăugat directorul teatrului din Botoşani.

În ceea ce priveşte evoluţia actorilor în faţa publicului din Botoşani pe perioada crizei sanitare generate de noul coronavirus, managerul teatrului botoşănean susţine că acestea nu au fost afectate semnificativ. Numărul de spectacole susţinute în 2020 a fost comparativ egal cu cel din 2019. De asemenea, numărul premierelor puse în scenă de trupa de actori de la Botoşani a fost egal cu cel din anul 2019.

Singurul capitol la care a avut de suferit Teatrul "Mihai Eminescu" este cel al veniturilor proprii. Deşi numărul de spectacole a fost menţinut, numărul spectatorilor a fost redus, prin limitarea acestuia la 30% din capacitatea spaţiului.

"Şansele noastre în această perioadă de a ne adresa comunităţii au fost acelea că am avut două amfiteatre în aer liber. Cele de la Cornişa, spaţiul de agrement al Botoşanilor, şi de la Ipoteşti, amfiteatrul de la Centrul de Studii 'Mihai Eminescu'. În plus, şi o firmă privată ne-a oferit în apropierea spaţiului în care vieţuim, să zicem aşa, un spaţiu potrivit pentru reprezentaţiile noastre. Aşa se face că, în toată această perioadă, sâmbăta şi duminica am avut spectacole. Obiceiul de altădată, de a avea vacanţă în lunile estivale, iulie - august, nu s-a perpetuat. De fapt, noi am transformat această perioadă într-o stagiune estivală şi dacă ar fi să fac o apreciere în toată această perioadă aş spune că numărul de spectatori în această perioadă, de vară, a fost mai mare decât cel pe care îl aveam în clădirea propriu-zisă a teatrului, în ciuda faptului că sunt nişte kilometri până la Cornişa şi până la Ipoteşti. Am avut şi şansa că trupa şi compartimentul tehnic, toţi oamenii care ţineau de teatru, au fost sănătoşi. Nu am avut situaţii cu totul deosebite, motiv pentru care nici măcar nu am contramandat vreun spectacol, ci totul a funcţionat bine. Am sentimentul, acum când tragem linia peste 2020, că Teatrul 'Mihai Eminescu' din Botoşani şi-a făcut datoria faţă de comunitate, în sensul că publicul a venit în număr din ce în ce mai mare la teatru, uneori întrecând şi aşteptările noastre, şi, uneori, ajungând la o premieră în care a trebuit să sistăm pur şi simplu accesul publicului pentru că nu respectam condiţiile de distanţare în amfiteatrul de la Ipoteşti. Sub aspectul veniturilor proprii, pe care le realizam altădată, când veneau elevii la teatru, acestea nu au mai fost în aceleaşi proporţii, dar, per total, am simţit că publicul este mulţumit de teatru şi că actorii au tonusul necesar pentru a lucra şi aşa se face că o mare parte dintre botoşăneni au depăşit aceste luni de suferinţă de pandemie îndulcite şi de prezenţa Teatrului 'Mihai Eminescu' ", a precizat Traian Apetrei.

Anul trecut, teatrul din Botoşani a pus în scenă nouă premiere: "Ivan Turbincă", în regia lui Ion Sapdaru; "Portugalia", în regia lui Vladimir Anton; "Întoarcerea de acasă", în regia Silviei Răileanu; "Consiliu de familie", în regia Antonellei Conici; "Patima Roşie", în regia lui Cristian Gheorghe; "Zăpezile de altădată", în regia Lorenei Petronela Chiribuţă; "Proştii sub clar de lună", în regia lui Vlad Cepoi; "Angajare de clovn", în regia lui Ion Sapdaru, şi "Conu Leonida", în regia lui Ioan Creţescu, notează Agerpres. 

În debutul noului an, actorii Teatrului "Mihai Eminescu" lucrează la premierele spectacolelor "Câinii de pază" şi "Take, Ianke şi Cadâr", ambele în regia lui Alexandru Vasilache.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Teatru - Opera


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel