“Tablou de familie” - premiera serialului turcesc, în această seară, de la 20:00, la Kanal D!

Data publicării:

În această seară, de la ora 20:00, puteti urmări premiera noului serial turcesc, “Tablou de familie”, o dramă complexă, ce va putea fi urmarită cinci zile pe săptămână, de luni până vineri, de la 20:00, la Kanal D.

Producția “Tablou de familie” aduce în fața telespectatorilor povestea emoționantă a unei căsnicii ce ajunge în pragul divorțului, cei doi soți fiind avocați cu expertiză în astfel de spețe. Specializați în avocatura de divorț și martori ai procesului dramatic de separare într-o serie de cazuri, aceștia ajung să trăiască ei înșiși experiența dureroasă și descoperă că niciodată nu poți fi pregătit să faci față unei asemenea încercări.

În mijlocul acțiunii serialului se află patru femei puternice, mama și cele trei fiice, care împart același trecut dureros, găsind metode diferite de a face față pierderilor, dar și noilor începuturi.

                                                                                                                                                       

 Ce vedem astăzi, în primul episod

 

Çolpan Cevher (Sumru Yavrucuk), o avocată renumită care a reușit să dezvolte una dintre cele mai bune case de avocatură specializată în divorțuri din Istanbul, isi creste singura cele trei  fiice, după ce tatăl fetelor a părăsit familia. Legătura puternică care leaga cele patru femei se rupe în momentul în care Azra decide să părăsească firma mamei sale și să se alăture unei case de avocatură rivale, în urma unui incident neplăcut. Azra este căsătorită cu Sergen Günay (Sarp Akkaya), la rândul său avocat, și împreună au trei copii; dar nori negri apar in mijlocul acestei familii apparent fericite.

O întâmplare face ca Azra să îl reîntâlnească pe Yildirim (Yiğit Kirazcı), fost coleg de facultate, un avocat de succes, specializat si el în divorțuri. Între Azra si Yildirim a fost, în trecut, o frumoasă poveste de dragoste însa Azra l-a trădat, căsătorindu-se cu prietenul acestuia, Sergen, chiar în ziua în care Yıldırım ii declara iubirea.

Totul culminează in acest episod cu reapariția tatălui în viața frumoasei Azra, la 25 de ani după ce acesta a fugit cu bona familiei…

Nu ratați în această seară, de la ora 20:00, premiera serialului “Tablou de familie”, numai la Kanal D. Producţia va putea fi urmărită cinci zile pe săptămână, de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel