Survivor România 2022. Faimoșii, prima victorie din acest sezon. Cine va câștiga lupta pentru imunitate

Data publicării:

Aseară, motivația concurenților a ajuns la cote înalte, iar sub privire celor de acasă, FAIMOȘII și RĂZBOINICII au oferit o confruntare pe cinste în lupta pentru recompensă. 

Într-un joc absolut spectaculos, cele două echipe au demonstrat că nu se dau în lături de la nimic și au luptat pentru kit-ul de pescuit care le-ar putea aduce accesul mai rapid la noi resurse.  


Cu scorul de 10 la 5, Faimoșii au reușit să obțină prima victorie din acest sezon și au sărbătorit-o așa cum se cuvine, printr-un cântec special creat pentru această probă. 


În cea de-a doua confruntare a serii, în primul quiz game din acest sezon, echipele au avut parte de distracție într-o probă care avea ca miză... 2 porții de quesadilla! După un început puternic al Războinicilor, Faimoșii au egalat la scorul de 4-4. În final, tot Războinicii au câștigat cu 5-4 și s-au bucurat de mâncare! 

 


Aventura continuă, la PRO TV, de la 20:30. Faimoșii și Războinicii se vor întâlni astăzi în jocul pentru imunitate. După ce săptămâna trecută s-au văzut nevoiți să își nominalizeze colegii, Faimoșii au dorința de a-și lua revanșa. Rămâne de văzut dacă vor reuși!

 
Cine va câștiga? Ce echipă se va vedea nevoită să meargă la proba de imunitate individuală și cine va face nominalizări care vor ajunge la votul celor de acasă? 


Nu ratați, de la ora 20:30, pe PRO TV și VOYO, o seară în care fiecare dintre concurenți va da tot ce are mai bun pentru a-și asigura locul în competiție pe mai departe! 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel