Situație fără precedent la Survivor All Stars. Concurentă de la Faimoși, în prag de leșin: „Aduceți-mi targa!”

Data actualizării: | Data publicării:

Probele grele de la Survivor All Stars testează la maximum abilitățile fizice ale concurenților, iar în timpul probei de marți, 13 februarie, a avut loc și un eveniment greu de gestionat pentru o faimoasă.

O nouă săptămână aduce noi provocări pentru concurenții de la Survivor All Stars, care au început în forță cu un nou joc de imunitate. Atât Faimoșii, cât și Războinicii, sunt extrem de determinați să câștige proba și să aducă, astfel, victoria în tabăra lor. Cu toate acestea, traseele sunt din ce în ce mai dificile, iar acestora le este testată la maximum rezistența fizică și puterea. Totuși, faptul că nu sunt alimentați corect, la care se adaugă și căldura din Dominicană, îi face uneori pe concurenți să cedeze și să aibă nevoie imediată de intervenția medicului. Asta s-a întâmplat și în ediția de marți, 13 februarie, când Ana Porgras, din echipa Faimoșilor, a fost la un pas să-și piardă cunoștința, imediat după ce a ieșit de pe traseu. Dacă, inițial, ceilalți concurenți i-au oferit apă și au sperat că e o chestiune de moment, la scurt timp, aceștia au apelat imediat la ajutorul medicului, întrucât concurenta nu mai schița niciun gest.

„Nu pot să mă ridic.”, le-a spus Ana Faimoșilor, imediat ce a venit de pe traseu, unde a pierdut un punct, în favoarea Războinicilor.

„Doctor, Teo, hai.”, au început să strige cei din tabăra Faimoșilor, în momentul în care aceasta nu mai putea să vorbească sau să se ridice de la pământ.

„Aduceți-mi targa!”, a spus doctorul.

Citește și: Anca Dinicu, fără perdea la adresa lui Jador, Andreea Tonciu și Daniel Pavel. Declarațiile uimitoare ale actriței

Concurenții, îngrijorați pentru sănătatea faimoasei

Acest incident nu i-a speriat doar pe Faimoși, ci și pe concurenții din tabăra adversă, care s-au arătat a fi îngrijorați cu privire la starea de sănătate a acesteia, dându-și cu părerea cu privire la motivele care ar fi putut să o aducă pe aceasta în pragul de leșin. În final, Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii, i-a asigurat pe toți de faptul că Ana este bine și că primește cele mai bune îngrijiri medicale.

„De la efort, căldură prea mare.”, și-a dat cu părerea și Andrei Ciobanu, din tabăra adversă.

„Nemâncați, în soare, alergătura asta te omoară.”, a completat și Alex Delea. 

„Ana este în acest moment bine, sub supraveghere medicală, revenim în joc.”, i-a asigurat Domnul Dan pe concurenți.

VEZI și: Două eliminări neașteptate la Survivor All Stars. Cine a părăsit tabăra Faimoșilor

Ana s-a alăturat echipei la scurt timp

După scurt timp, Ana Porgras a revenit alături de colegii săi și, în ciuda problemelor serioase pe care le-a prezentat pe traseu, aceasta își făcea griji cu privire la faptul că nu a fost capabilă să aducă un punct pentru echipa sa. Cu toate acestea, sportiva a primit încurajări din partea coechipierilor, care au încercat să-i ridice moralul.

„Mi s-au tăiat picioarele, efectiv le târam după mine. Mi-a fost rușine de mine, pentru mine nu e normal.”, le-a povestit Ana colegilor săi, când s-a întors în tabără.

„Și-a revenit, e puternică. Suntem oameni, Ana, mai leșinăm, ne revenim.”, a încurajat-o Zanni pe gimnastă.

VEZI și: Nou scandal la Survivor All Stars. Zanni, amenințat de Jador: „Te dau eu afară până la urmă”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel