Scandal de proporții între fostele membre ASIA. Sorana o face praf pe Irina Nicolae: „Spune-le oamenilor de ce ai plecat din trupă”

Data publicării:

Sorana Darclee i-a dat replica Irinei în mediul online, după ce aceasta a lansat mai multe acuzații la adresa trupei.

Vestea că trupa Asia se reunește a bucurat publicul larg, care, după 25 de ani, încă mai fredonează versurile pieselor care au făcut furori în anii 2000. Trupa a avut întotdeauna doar 4 membre, motiv pentru care managerii au ales să readucă pe scenă formula finală, înainte de destrămare, adică pe Anca Neacşu, Sorana Darclee Mohamad, Iana Novac şi Anemona Niculescu. Acest lucru nu a fost deloc pe placul Irinei, care a reacționat dur în mediul online, spre surprinderea tuturor. 

„Eu voi fi în public, lângă voi! Pe scenă nu am fost invitată, dar vă onorez cu prezența mea în public! Realizările mele nu pot fi șterse chiar dacă nu s-a dorit prezența mea acolo! Eu sunt și voi rămâne parte din fenomenul numit A.S.I.A.! Că se vrea, că nu se vrea, succesul acestei formații va fi întotdeauna legat de numele meu! În viață poți pierde multe și ți se pot fura multe, dar demnitatea, respectul, realizările și visele vor fi întotdeauna ale tale! Vă iubesc și vă mulțumesc pentru tot!”, a fost o parte din textul publicat de Irina pe rețelele de socializare. 

Te poate interesa și: Cum a aflat fiul Anemonei de la Asia că are o mamă celebră: „El nu știa. Nu am vorbit cu el despre lucrurile acestea” / EXCLUSIV

Sorana Darclee îi răspunde dur Irinei

După textul scris de Irina în mediul online, fanii au început să le pună la zid pe membrele ASIA și să le adreseze mai multe cuvinte dure. Acest lucru a făcut-o pe Sorana să răbufnească în mediul online, acolo unde i-a scris un text lung fostei colege de trupă, unde, la rândul său, îi aduce mai multe acuzații.

”În ultima perioada s-au iscat tot felul de supoziții și păreri. Fiecare om are dreptul la o părere, zic totuși că e mai bine să ne formăm păreri în cunoștință de cauza. Trupa A.S.I.A. a ales discreția chiar și la Conferință de presă și ne-am focusat atenția asupra revenirii acestei trupe pe piață muzicală”, a scris Sorana pe o pagină de socializare.

Citește și: Ce spune Iana Novac, membră a trupei Asia, despre trendurile muzicale din România: „Nu m-aș vedea să cânt ceva care nu transmite nimic” / EXCLUSIV

„Spune-le oamenilor de ce ai plecat din trupă”

Sorana a ținut să-i reamintească fostei sale colege de trupă și faptul că această reunire s-a făcut la concertul Ianei Novac, când aceasta a refuzat invitația. Mai mult, solista a provocat-o pe Irina să dezvăluie motivele pentru care a plecat din trupă, semn că există mai multe lucruri neștiute.

„Irina draga, îți reamintesc că ai fost contactată direct de Anca pentru concertul Ianei. Ai spus că e momentul ei și că nu vrei să-i umbrești momentul. Noi nu ne-am gândit la asta și ne-am bucurat să-i fim alături într-un moment atât e important. Ai refuzat acel concert, iar la acel concert noi am hotărât să repornim ASIA în această formulă. Subliniez, acest concert nu reprezintă celebrarea carierei noastre, ci reunirea trupei pe termen nedeterminat. Vrei adevăr și asumare? Spune-le oamenilor de ce ai plecat din trupă și ce s-a petrecut în ultimul an. (...) Deci, ne întrebăm toți, ce anume urmărești? Să o înlăturăm pe Iana care ne-a reunit? Ce vrei, dragă Irina, de la noi?”, a continuat Sorana. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel