În Marţea Mare se va citi Evanghelia cu cele zece fecioare, care au ieşit întru întâmpinarea Mirelui Hristos, dintre care cinci au rămas afară de uşile împărăţiei cerurilor, pentru că nu aveau suficient untdelemn în candelele lor (Matei 25, 1-13).
Tot în Marțea mare se citeşte şi Evanghelia judecăţii de Apoi, când vom fi judecaţi după faptele noastre, dintre care cea mai mare putere şi îndrăzneală înaintea dreptului Judecător o vor avea iubirea în Hristos şi mila.
La denia de marţi seara se va citi Evanghelia de la Ioan, în care se spune: "Puţină vreme mai este Lumina cu voi. Umblaţi până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul. Că cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge" (Ioan 12, 35).
În Marțea Mare din Săptămâna Patimilor, există câteva tradiții de care ar trebui să ții cont. Gospodinele trebuie să dea cu mătura, să șteargă praful, să aspire, să spele geamurile și să facă restul treburilor prin gospodărie. De miercuri, ele nu mai au voie nici să spele, nici să calce. Această zi este și ultima în care gospodarii mai pot face munci agricole.
Începând cu Marțea Mare, bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să-și ajute nevestele la treburile din gospodărie, mai ales că este vorba despre munci grele, solicitante. În această zi, de exemplu, se mătură curțile, se curăță șurile, se repară și se vopsesc gardurile, se cară gunoiul, iar șanțurile sunt curățate de noroi și nămol. Cei care respectă această tradiție întocmai vor avea parte de un an plin de noroc și le va merge foarte bine.
În Marțea Mare, în anumite zone ale țării credincioșii respectă un ritual străvechi: se spală pe corp pentru a seca bolile.
În unele zone ale țării, ziua de marți este numită Marțea Încheiată. În această zi nu se sparg nuci, tradiția spunând că, dacă spargi nuci, nu ai parte de miezul de nucă, pentru că acestea ar fi cumva "încheiate", adică greu de decojit, potrivit DC News.
În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinţii Părinţi au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare. Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci "înţelepte" şi cinci "neînţelepte", care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănata unei nunţi. Hristos se numeşte pe sine "mire", iar Apostolii poartă numele de "prietenii mirelui". Mireasa lui Hristos este Biserica.
În această pildă, Împărăţia cerurilor este asemănată cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Menţionăm că la evrei există obiceiul ca la căsătorie, mirele să meargă în casa miresei, unde era aşteptat de ea şi de prietenele ei. De aici se pleca spre casă mirelui, iar acolo se organiza ospăţul de nuntă, scrie crestinortodox.ro.
Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopţii, se vesteşte sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârşite. Fecioarele "neînţelepte" (nebune) vor cere celor înţelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca şi candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, soseşte mirele. Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele "care erau gata de nuntă" şi uşa se închide. Vor ajunge şi fecioarele nebune, dar vor găsi uşa închisă.
Vor striga: "Doamne, Doamne, deschide-ne nouă". Mirele le răspunde: "Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi". Părintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: "Nu recunosc chipul meu în voi", deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pilda se încheie cu aceste cuvinte: "Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului".
* Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 11 aprilie. În acest an slujba lui s-a săvârşit anticipat, în Duminica Floriilor.
Sfântul Calinic a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955.
S-a născut în Bucureşti, la 7 octombrie 1787, fiind cel mai mic dintre fraţii săi. În jurul vârstei de 20 de ani, s-a călugărit la Mănăstirea Cernica, sub numele de Calinic.
Îndrumat de duhovnicul său, Pimen, tânărul monah a început o perioadă de aspre nevoinţe, cu post, rugăciuni, lecturi din Sfânta Scriptură şi din operele Sfinţilor Părinţi.
Era un mare postitor, hrănindu-se cu legume şi pâine o dată pe zi, spunea părintele Cleopa Ilie. De la slujbele bisericii nu lipsea niciodată, vorbea puţin cu oamenii şi neîncetat cu Dumnezeu, prin rugăciunea inimii, şi avea darul lacrimilor.
Dobândind astfel o viaţă curată, Sfântul Calinic a fost hirotonit preot şi duhovnic al mănăstirii. A fost plecat pentru un an la Muntele Athos. La întoarcerea de la Sfântul Munte, după moartea stareţului Dorotei, obştea l-a ales, la 14 decembrie 1818, la conducerea mănăstirii, deşi avea numai 31 de ani.
De atunci, a condus mănăstirea 32 de ani, timp în care s-a străduit neîncetat să îmbunătăţească viaţa duhovnicească, astfel încât, după un timp, numărul călugărilor ajunsese la 350.
În 1850, Sfântul Calinic a fost hirotonit arhiereu în scaunul episcopal de la Râmnicu Vâlcea. După 18 ani de păstorire în eparhia Râmnicului, s-a retras, în 1867, la Cernica, simţindu-şi sfârşitul aproape. Pe 11 aprilie 1868, s-a mutat la cele veşnice, fiind îngropat în tinda bisericii "Sfântul Gheorghe", ctitoria sa.
* Sfântul Sfinţit Mucenic Antipa a trăit în zilele Sfinţilor Apostoli, în perioada în care creştinii sufereau persecuţii declanşate de împăratul roman Domiţian (81-96).
"Atunci s-a arătat mulţime de credincioşi şi de mucenici, care fără de frică mărturiseau Cuvântul lui Dumnezeu, pretutindeni nevoindu-se pentru Hristos Mântuitorul". (Vieţile Sfinţilor)
În acel timp, Sfântul Ioan Evanghelistul, marele stâlp al credinţei, a fost surghiunit în insula Patmos, unde i s-a arătat Domnul în descoperire, între cele şapte sfeşnice, poruncindu-i să scrie către cei şapte îngeri, adică episcopi ai celor şapte biserici ale Asiei, care întăresc adunările mucenicilor.
În scrierea Sfântului Ioan Evanghelistul, prin gura Domnului, se face pomenirea arhiereului Antipa, astfel: "Ştiu unde sălăşluieşti: unde este scaunul satanei; şi ţii numele Meu şi n-ai tăgăduit credinţa Mea, în zilele lui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la voi, unde locuieşte satana" (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul; 2, 13).
Sfântul Antipa a fost episcop al bisericii Pergamului, iar Sfântul Ioan Evanghelistul arată în ce fel a fost el "credinciosul mărturisitor al lui Hristos şi în ce fel au fost locuitorii Pergamului, având sataniceasca petrecere între ei".
Căci "acolo nici legea firii nu se păzea, nici nu era judecata lucrurilor, ci fiecare lucra pentru sine; şi pe cât cineva putea, pe atât năpăstuia pe alţii. Fiecăruia i se părea că este viteaz, bun şi drept, dacă biruia pe cineva din creştini, sau îl pierdea de pe pământul celor vii. Acolo, fiind creştineasca adunare, erau creştinii în mare chinuire şi tulburare din pricina acelor necredincioşi". (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", Arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996), notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil