Săli închise. Gabriel Toncean se revoltă: Suntem fruntași în clasamentul european al obezității. Afacerile din domeniu fitness, în colaps

Data actualizării: | Data publicării:
Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism. Foto Arhiva personală
EXCLUSIV
Descriere foto: Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism. Foto Arhiva personală

Decizia Guvernului de a închide sălile de fitness în zonele carantinate a atras un val de nemulțumiri atât din partea sportivilor, cât și din partea specialiștilor din domeniu. Gabriel Toncean, președintele Federației  Române de Culturism și Fitness, a vorbit în exclusivitate pentru SPECTACOLA despre efectele pe care aceste măsuri le pot avea asupra sănătății populației pe termen mediu și lung. 

Proprietarii sălilor de fitness sunt în colaps, asta după ce doar 30% dintre clienti s-au întors în sala după lockdown-ul de anul trecut. Federația  Română de Culturism și Fitness apreciază că peste 4500 de săli sunt închise în acest moment și aproape un million de români au de suferit. 
 

„Decizia de a închide din nou sălile de fitness în anumite orașe din țară mi se pare total nepotrivită! Argumentele pentru închiderea sălilor de fitness sunt discriminatorii și contestabile din punct de vedere legal. Cred că este necesar să facem sport în această perioadă și ca proprietarii salilor de fitness au respectat ad litteram toate impunerile sanitare  venite din partea autorităților. Suntem fruntași într-un neplăcut clasament european al obezității și riscăm să rămânem acolo, odată sălile închise”, a declarat Gabriel Toncean pentru Spectacola.

.

„Administratorii trăiesc o adevărată tragedie financiară”

 

Pe partea de business, președintele Federației Române de Culturism spune că proprietarii de săli răiesc o adevărată tragedie. 
 

Industria fitness-ului se situează în România undeva la 250 milioane de euro anual. Tinând cont că după valul întâi s-au întors la săli aproximativ 30-40% din clienții sălilor, administratorii trăiesc o adevărată tragedie financiară! Pe lângă faptul că nu și-au putut acoperi cheltuielile uzuale, pandemia i-a obligat să investească suplimentar, în vederea asigurării condițiilor necesare siguranței celor care participă la activitățile sportive. Totodată, și noi, Federația Română de Culturism și Fitness,  suferim enorm pentru că au rămas mai puțin de 2 luni până la prima competiție majoră de anul acesta și închiderea sălilor pentru sportivii lotului național al României înseamnă imposibilitatea de a se pregăti pentru Campionatul European”, afirmă acesta. 
 
De asemenea, Gabriel Toncean atrage atenția asupra importanței pe care o are sportul pentru sănătate și spune că sălile trebuie redeschise urgent, chiar dacă e nevoie de suplimentarea măsurilor de siguranță. 

Peste 800.000 de români sunt membri ai sălilor de fitness și depind de această formă de sport pentru sănătate, întărirea imunității și echilibru psihologic. Dacă ne dorim o Românie sănătoasă, trebuie să deschidem de urgență sălile de sport, chiar dacă trebuie suplimentate regulile stabilite după valul 1 al pandemiei”, spune el. 


Care va fi efectul noii închideri


La începutul acestui an, românii se întorceau în sălile de fitness, în număr mai mic, dar dornici de mișcare. Președintele Federației Române de Culturism spune că noua închidere a sălilor poate afea efecte negative atât asupra industriei, cât și asupra sănătății populației. 


Este extrem de important momentul în care autoritățile decid să deschidem sălile! Ministerul Sănătății este factor determinant în ceea ce privește viitorul sportului românesc! Știu că este o perioadă extrem de dificilă și înțeleg acest lucru, dar sunt absolut sigur că o bună colaborare cu specialiști din domeniul nostru ar ajuta enorm în luarea deciziilor potrivite! Efecte? Evident, vor afecta negativ aceasta industrie, dar, mai mult de atat, vor afecta sanatatea populatiei in anii care vin. Pentru ca o minte sanatoasa se poate dezvolta doar intr-un corp sanatos”, a explicat Gabriel Toncean. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Exclusiv


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel