S-au aruncat replici dure între Războinici, după pierderea probei de recompensă: „E ultima dată când te rățoiești așa. Dacă tu ești frustrată..”

Data actualizării: | Data publicării:
Războinicii/ captură video Voyo
Descriere foto: Războinicii/ captură video Voyo

Victoria adversarilor lor din ediția de pe 9 aprilie i-a făcut pe mai mulți Războinici să răbufnească.

Faptul că au pierdut proba de recompensă în favoarea Faimoșilor, care, din punct de vedere numeric, sunt mult mai puțini decât ei, i-a făcut pe Războinici să răbufnească destul de tare la întoarcerea în tabără. Prima care a deschis discuția a fost Alexandra Duli, care nu s-a putut abține și care i-a adus câteva reproșuri atât Lolei, cât și Ștefaniei. Blondina a fost susținută și de Alex Delea, care consideră total nepotrivită atitudinea de care a dat dovadă Lola după ce a pierdut punctul. 

„Am văzut ceva, eu nu pot să mă abțin. Nu dau vina pe tine Lola, pentru că toți am fost acolo, când dădeai ultimul disc, efectiv îl aruncai doar să fie, chiar dacă aveai mult timp. Atât, și Ștefa, și tu trebuia să schimbi.”, le-a reproșat Alexandra Duli celor din echipa sa.

„Lola, după ce am pierdut jocul, noi toți supărați, ea „Da, îmi asum, asta este”. Și noi ce să mai spune? Își asumă fată, dacă și-a asumat, dacă tu zici asta, nu schimbă cu nimic situația.”,  a completat și Alex Delea.

Citește și: Zanni îl desființează pe Andrei Ciobanu: „Nu mai ai cum să fii nici cu roșu, nici albastru. Ar trebui să se facă culoarea trădătorilor”

Robert Moscalu, deranjat de atitudinea Ștefaniei

În momentul în care i s-au adus acele reproșuri, Ștefania și-a dorit să scoată în evidență eșecul general, întrucât, din perspectiva sa, doar un membru din camp a reușit să obțină performanță pe traseu, acela fiind Iancu Sterp. Acest lucru l-a înfuriat extrem de mult pe Robert, care a început să țipe la colega sa, vizibil nemulțumit de cuvintele primite.

Ștefania: Am fost toți paletă, nimeni nu a dat bine în afară de Iancu, care a adus punctul frumos, în rest, toți am dat prost. 

VEZI și: Ana Porgras, reproșuri dure către Faimoși: „Nu vă pasă. Ați fost prea relaxați”. Ce a făcut-o să răbufnească în mijlocul probei

Robert Moscalu: Eu am dat.

Ștefania: Da, 2 din 4.

Robert Moscalu: Nu contează, am dat. Ștefa, acum, dacă tu ești frustrată că ai pierdut 2 puncte și ai jucat prost nu pot să-mi zici mie, eu am jucat bine, e ultima dată când te rățoiești așa, eu sunt foarte calm, dar nu poți să vorbești general. 

Ștefania: Jocurile de azi a fost unul dintre cele mai groaznice, pentru mine cel puțin, e ultimul joc în care eu mă voi enerva cum am făcut-o acum.

Citește și: Scandal în echipa Războinicilor, la câteva minute după întoarcerea lui Andrei Ciobanu: „Erai frustrat că nu câștigai, erai stresat că nu poți să mă bați”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel