S-a născut azi: Mitică Popescu a împlinit 84 de ani. La mulți ani, maestre!

Data publicării:
Mitică Popescu, foto Facebook/ D'ale lu' Mitică
Descriere foto: Mitică Popescu, foto Facebook/ D'ale lu' Mitică

Actorul Mitică Popescu împlinește astăzi 84 de ani.

Deși a trecut demult de vârsta de pensionare, maestrul Mitică Popescu continuă să activeze în televiziune cu emisiunea ”Dʹale lu Mitică” pe care o prezintă la TVR 2. 


Trebuia să fie preot


Actorul s-a născut pe 2 decembrie 1936, la Bucureşti. Părinții doreau ca acesta să se facă preot, însă pasiunea tânărului Mitică pentru actorie l-a făcut să treacă peste cuvântul mamei sale și să se înscrie la facultatea de teatru.

A fost nevoit să își întrerupă studiile teatrale, din cauza unui episod nefericit. În 1959 a fost încarcerat și a trebuit să execute o pedeapsă de 3 ani în închisorile comuniste, nevinovat. Și-a reluat studiile cu greu, din cauza stigmei pe care o căpătau cei considerați nelegiuiți.

Experiența din închisoare l-a marcat profund pe Mitică Popescu. Actorul este caracterizat printr-o modestie aparte, simplitate și conștiinciozitate. 


Și-a întâlnit marea iubire pe scenă

 

Și-a întâlnit marea iubire, pe actrița Leopoldina Bălănuță, pe vremea când se juca piesa „Matca” a lui Marin Sorescu, care s-a bucurat de un imens succes. În piesă, Mitică Popescu interpreta chiar rolul logodnicului Leopoldinei. Mai târziu, cei doi s-au reîntâlnit pe scenă și în spectacolele ”După cadere” și ”Stâlpii societății”. Ăntre cei doi actori s-a legat o frumoasă prietenie, care, mai apoi, a devenit iubire. 


”Am realizat că o iubesc pe Poldi atunci când a fost internată timp de o lună și jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite. O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare și stăteam cât mai mult posibil lângă ea. Și acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorința și m-am bucurat de bucuria ei”, povestea Mitică Popescu, într-un interviu mai vechi.

S-au căsătorit în 1977, imediat după cutremur. 


Pe 15 octombrie 1998, Leopoldina Bălănuță s-a stins din viață, brusc, tragic. Cei doi au urmărit meciul de fotbal Ungaria – România și s-au enervat cumplit când spectatorii maghiari au fluierat imnul de stat al României. La scurt timp, Leopoldina Bălănuță a acuzat dureri stomacale foarte mari. A fost transportată de urgență la spital, unde medicii au încercat, fără succes,  să o salveze. 


Moartea Leopoldinei l-a sfâșiat pe actor, care încă mai poartă verigheta. 


O carieră de 50 de ani

 

 

De-a lungul timpului şi-a construit o frumoasă carieră în teatru şi cinematografie, pentru care, în anul 2009, a fost recompensat cu „Premiul UNITER pentru întreaga activitate”.

S-a remarcat în faţa spectatorilor datorită rolurilor din piese precum „Oamenii cavernelor”, „Cititorul de contor”, „Nebuna din Chaillot”, „O şansă pentru fiecare”, „Nişte ţărani”, „Ivona, principesa Burgundiei”, „Mătrăguna”, „Pescăruşul”, „Slugă la doi stăpâni” şi „Colonia îngerilor”.

În lumea filmului a debutat încă de la sfârşitul anilor ’70, când a fost distribuit în „Stejar – extremă urgenţă”. Au urmat „Doctorul Poenaru”, „Căsătorie cu repetiţie” şi „Trenul de aur”. Totuşi, memorabilă a fost interpretarea sa din filmul „Moromeţii”, unde a jucat rolului lui Cocoşilă.

Mitică Popescu a avut chiar şi un rol de deţinut politic în filmul ”Clipa”, 1979.


Pe 13 decembrie 2002, a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori: „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel