S-a născut azi: Gabriel Cotabiță împlinește 65 de ani. La mulți ani!

Data publicării:

Gabriel Cotabiță împlinește astăzi 65 de ani. 

Gabriel Cotabiță s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova. 

Îl cunoaștem din postura de cântăreț de muzică ușoară și pop-rock, prezentator, producător muzical și de televiziune. De asemenea, este solistul vocal al formației VH2 și a fost component al grupului rock Holograf, în anii '80.

A studiat chitara la Şcoala populară de artă din Craiova (1967-1969), iar debutul muzical a avut loc în 1975, cu formaţia Redivivus, potrivit site-ului discogs.com. Un an mai târziu, Redivivus a participat la Festivalul Artei Studenţeşti de la Galaţi, unde Gabriel Cotabiţă a primit premiul pentru cel mai bun solist vocal.

În 1978 a absolvit Institutul de Electrotehnică din oraşul natal, Craiova. În perioada 1979-1980 a colaborat cu formaţia Basorelief alături de care a susţinut concerte pe litoral. În 1983, membrii formaţiei Holograf l-au chemat în trupă şi alături de aceştia a lansat albumul "Holograf 1" (1984). Componenţa de atunci a trupei era Gabriel Cotabiţă - voce, Mihai Pocorschi - chitară/voce, Sorin Ciobanu - chitară, Tino Furtună - clape, Nichi Temistocle - chitară bass, Edi Petroşel - tobe, conform site-ului https://holograf.ro/.

Prezenţa trupei Holograf, în acelaşi an, pe scena Cenaclului Flacăra a reprezentat o rampă de lansare. În 1986 a fost contactat de compozitorul Ionel Tudor pentru a-i interpreta la Festivalul Mamaia o piesă. Gabriel Cotabiţă fusese recomandat compozitorului de către fostul coleg de trupă din Holograf, Tino Furtună. Din anul 1986, se dedică muzicii uşoare, pop şi îşi formează o trupă de turneu - Vodevil, precizează site-ul ovomusic.ro.

 

 

 

"Prima mea participare la Mamaia a fost în 1986, cu melodia 'Chemarea pământului', compusă de Ionel Tudor, pe versurile Andreei Andrei. Fără premiu, dar cu... cutremur. Am chemat bine pământul! (în 31 august 1986 s-a produs un cutremur cu o magnitudine de 7,1 grade pe scara Richter, cu epicentrul în Munţii Vrancei - n.r.). Anul următor, în 1987, am participat cu piesa "Stea a vieţii, Terra" - compusă tot de Ionel Tudor, pe un text semnat tot de Andreea Andrei, melodie care a fost laureată. În 1988, am câştigat trofeul Mamaia cu melodia "Dă-mi o şansă", pe muzica lui Cornel Fugaru, iar în 1989, melodia "Trepte spre albastru" a fost laureată, iar atunci am susţinut şi un recital. Un an mai târziu, în 1990, am câştigat trofeul cu piesa "Ave Maria" a lui Cornel Fugaru şi locul 3 cu "Mă tem să sper" de George Natsis. Am avut şi recital cu Chris Carter din Anglia", mărturisea artistul într-un interviu acordat AGERPRES, în 2019.

Au urmat participări şi premii în fiecare an la Festivalul Mamaia - "Te rog, domnişoară nu pleca" (1991, premiul pentru şlagărul anului), "Ce mai vrei?" (1991, locul 3 la şlagăre), "Copiii noştri" şi "Nu e gelozie" (1991, locul 2 la creaţie), "Lasă-mi pe cer o stea" (1992, trofeul la creaţie), "Dacă lumea ar fi a mea" (1992, locul 2 la creaţie), "Balada ultimului soldat"(1992, locul 2 la şlagăre), "Voice from above" (1993, premiul întâi la creaţie), "Raiul e pe pământ" (1995, şlagărul anului), "Atunci când nu eşti" (1996, locul 3 la şlagăre), "Poate că da, poate că nu" (1997, locul 2 la şlagăre), "Să nu ne spunem adio" (1997, locul 2 la creaţie), "Balada timidului etern" (1998, trofeul).

În 1995 a debutat la Festivalul Mamaia în calitate de compozitor cu piesa "Amintirea ta" pe care i-a încredinţat-o Nicoletei Ciopraga, care concura la interpretare.

A jucat în filmul muzical "În fiecare zi mi-e dor de tine", în regia lui Gheorghe Vitanidis, muzica George Grigoriu şi Ionel Tudor. Figurează pe coloana sonoră a peliculei "Rezervă la start", în regia lui Anghel Mora, muzica Adrian Enescu. Din anul 1995 este director muzical şi realizator de emisiuni la Tele 7abc, precizează site-ul https://www.ovomusic.ro/.

În 2002, formează, alături de Mihai Pocorschi, grupul VH2, şi tot în acelaşi an i se decernează Diploma de Onoare a Ministerului Culturii şi Cultelor în cadrul Galei muzicale "O zi printre stele".

 

Din 2000 până în 2008, a participat la realizarea ediţiilor Festivalului Callatis de la Mangalia. La 25 septembrie 2010 a avut un concert în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului "Sinaia Forever"

La 3 noiembrie 2010, artistul a evoluat pe scena Sălii Palatului în spectacolul "Best of Gabriel Cotabiţă - Muzica din 1986 până astăzi", din care nu au lipsit şlagăre ca "Prima iubire şi ultima", "Te rog, domnişoară nu pleca", "Un simplu trecător", "Raiul e pe pământ", "Noapte albastră", "Ave Maria", "Prizonier", "Balada timidului", "Cât de mult poţi greşi", reorchestrate de Andrei Tudor, Ionel Tudor şi Walter Dionisie, precum şi "Fiecare zi fără tine", "Trece vremea", "Mai stai", împreună cu formaţia VH2.

La 18 mai 2011, trupa VH2 a lansat albumul ''2-VH2'', care acoperă subgenuri diferite, de la country-rock până la rock alternativ. Printre piesele de pe acest album se numără ''Stele în palma ta'', ''Să crezi în tine'', ''Megastar (Viaţa mea!!!)'', ''Imposibila uitare'', ''La final''. VH2 a cântat în deschiderea concertului pe care trupa suedeză ''Roxette'' l-a susţinut la Bucureşti pe 30 mai 2011.

 

Gabriel Cotabiţă s-a numărat, alături de Angela Similea, Ovidiu Komornyik, Dida Drăgan, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Gabriel Dorobanţu, Mihai Constantinescu, Corina Chiriac ş.a., printre cei peste 30 de artişti care au urcat pe scena Galei Ovo Music, din 29 noiembrie 2011, într-un spectacol având ca scop omagierea şi recunoaşterea valorii acestora.

Cei 25 de ani de carieră ai artistului au fost sărbătoriţi pe scena Sălii Palatului, la 26 februarie 2012, printr-un concert intitulat "25 de ani de nopţi albastre", alături de invitaţi speciali precum Monica Anghel, Delia Matache, Cristina Haios, Vlad Miriţă, Dan Bittman, Sistem ş.a.

În 17 octombrie 2012, VH2 a cântat în deschiderea concertului pe care trupa Status Quo l-a susţinut la Bucureşti. În 2014, Cotabiţă a lansat videoclipul piesei "Patul gol", un duet cu Oana Vincu (ex-Genius) şi un remix al piesei "Te rog, domnişoară nu pleca", la care a colaborat cu rapperul Rashid.

La 27 aprilie 2014, Gabriel Cotabiţă a susţinut un concert în cadrul ''Primăverii româneşti'' organizate de Casa de cultură belgo-română Arthis din Bruxelles. Tot în 2014 a avut loc şi lansarea oficială a albumului ''3''-VH2 - Live în garaj.

Videoclipul piesei ''Ridică-te şi fugi'', care beneficiază de prezenţa a 21 de vedete feminine din zona artistică, a fost lansat de Gabriel Cotabiţă în martie 2015.

Între alte premii primite de-a lungul carierei, menţionăm: Locul I la Festivalul de la Costineşti din 1997 cu piesa "Vom cânta"; locul I la Festivalul melodii 1986, cu piesa "Chemarea pământului"; premiul publicului la concursul "Şlagăre în devenire"', ediţia a XXI-a, 1987, cu melodia "Încearcă"; trofeul la Festivalul Cântecului de dragoste pentru piesa "Să nu ne spunem adio", 1997; diploma de merit la Unisong International Songs Contest, SUA, 1997; premiul al III-lea la secţiunea Soul R&B la Pacific International Song Contest Surfers Paradise, Australia, 1998. A primit Diploma de Onoare la prima ediţie a Festivalului internaţional al Cântecului FIDOF - pentru pace şi prietenie - Los Angeles 1998 şi Premiul UCMR 1998 - "In the Name of Music".

Gabriel Cotabiţă a suferit, pe 8 mai 2015, un stop cardio-respirator în timp ce se afla în sala de sport a unui hotel din Bucureşti. A fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, apoi pentru recuperare la Spitalul Elias, de unde a fost externat în 16 iulie, starea sa fiind ameliorată.

În 29 octombrie 2015, a avut loc, la Sala Palatului, "Gala Chapeau!" - un eveniment unic în România, care a reunit artişti din toate generaţiile cântând hiturile lui Gabriel Cotabiţă, conform site-ului https://www.eventim.ro/. Spectacolul a fost gândit şi ca un cadou muzical oferit de către prietenii săi din lumea artistică, în preajma aniversării a 60 de ani de viaţă ai artistului şi a 40 de ani dedicaţi scenei, notează Agerpres. 

 

"Trebuie să spun că relaţia pe care o am cu Aurelian Temişan, cu Adrian Daminescu, dar şi cu alţi cântăreţi e cu totul specială. Eu nu pot uita ce au făcut la 'Gala Chapeau'. (...) La acea gală, eu trebuia să intru pe scenă cu Daminescu şi cu Temişan, să cânt la o singură piesă - 'Ave Maria'. Îmi revenisem după accident, dar era destul de recent. Iar până în acea seară, nu mai cântasem deloc. Nici nu ştiam dacă pot cânta. Temişan şi Daminescu mi-au lăsat mie să cânt părţile cele mai uşoare, ca să zic aşa. La spectacol, cu toată frica pe care o aveam, am cântat. Am simţit că vine spre mine energia aia bună din sală şi am cântat bine. Momentul a fost impresionant. Oamenii au aplaudat 10 minute în picioare. Apoi, am descoperit cu stupoare, analizând cele 200 şi ceva de cântece pe care le am, că am fost sortit să-mi trăiesc cântecele! Asta e bine, dintr-un anumit punct de vedere, pentru că ele conţin sentimente reale şi sunt sincere. Ăsta e motivul, cred eu, pentru care piesele mele au ajuns la inimile oamenilor. Pentru că sunt nişte texte care au reuşit să transmită ceea ce sunt eu", spunea Gabriel Cotabiţă în interviul acordat AGERPRES în 2019.

În 2017 a lansat videoclipul piesei "Mi-e dor de mine" scrisă de Keo, iar în 2019, cel al piesei "O nouă zi" (muzica Andrei Tudor, versuri Andreea Andrei). Tot în 2019, a lansat melodia "De unde vine iubirea", muzică şi text Iulian Vrabete (Holograf).

În septembrie 2020, Gabriel Cotabiţă a început colaborarea cu trupa Othello, alături de care a demarat proiectul "Redivivus" - o rememorare, într-o viziune orchestrală nouă, a tuturor şlagărelor pe care artistul le-a cântat solo sau alături de Redivivus, Holograf şi VH2. Totodată, el s-a asociat proiectului "Cântecul tău", lansat de trupa Othello. Gabriel Cotabiţă sărbătoreşte aniversarea zilei de naştere, în 1 noiembrie, printr-o apariţie live on-line pe facebook şi youtube, împreună cu noua trupă, începând cu ora 20,00, precizează artistul pe pagina de facebook - https://www.facebook.com/cotabitagabriel



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel