Ruby, motivul pentru care nu își dorește să ajungă în fața altarului: „Mi-am făcut o traiectorie în viață”

Data publicării:
Ruby și Robert, sursa instagram
Descriere foto: Ruby și Robert, sursa instagram

Ruby și iubitul ei, Robert, sunt împreună de șapte ani, dar încă nu au planuri de nuntă. 

Ruby este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Artista trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de dansatorul ei din trupă, Robert. Cei doi se iubesc de șapte ani și se înțeleg de minune. Chiar dacă totul este foarte frumos în viașa lor, vedeta susține că nu au planuri de nuntă și nici nu își doresc copii, deoarece sunt preocupați de cariera lor profesională. 


„Nu simt vreo presiune din partea nimănui când vine vorba despre căsătoria cu iubitul meu. Suntem împreună de atâția ani și suntem foarte bine așa cum suntem. Sufletește suntem amândoi ca doi copii, așa ne simțim”, a declarat Ruby pentru playtech.ro.


Chiar dacă are 32 de ani, Ruby susține că nu simte presiune din partea familiei. Nici mama, dar nici bunica ei nu îi cer acesteia un nepoțel, deoarece au înțeles pasiunea artistei pentru muzică și pentru scenă. 


„Nimeni din familie mea nu se întreabă când ne căsătorim: nici mama, nici mamaia, nici Robert. Nu avem planuri de nuntă, nu avem planuri de copii acum pentru că atât eu cât și el suntem focusați pe carieră și cam atât, în momentul de față. Mi-am făcut o traiectorie în viață și momentan cariera primează”, a mai precizat artista. 


Înainte de relația cu Robert, Ruby s-a iubit timp de șase ani cu Cristian Oxi, managerul ei. Chiar dacă relația s-a sfârșit, Ruby declara la acea clipă că va rămâne în relații bune cu acesta și vor continua să colaboreze, deoarece lui îi datorează succesul ei pe plan muzical. 


„Relația noastră a încetat în urmă cu aproximativ jumătate de an. Am preferat să fim discreți și să nu trecem despărțirea asta prin filtrul presei pentru că ține strict de viețile noastre personale. Nu ne-am despărțit din vina nimănui. Am avut parte împreună de șase ani de relație frumoasă, dar proiectul de care ne ocupăm ne-a acaparat foarte mult și am ales să rămânem nu doar prieteni, ci și familie.


În prezent, fiecare este implicat în câte o relație, dar acesta nu este sub nicio formă motivul pentru care am ales să ne despărțim. Oxi este în continuare managerul meu, iar lucrurile nu se vor schimba din punctul ăsta de vedere sub nicio formă. Datorită lui proiectul Ruby există, iar lucrurile funcționează”, povestea Ruby pentru Cancan, imediat după despărțire. 

 

Citește și: Ruby, la mormântul bunicului ei pentru prima dată. Cum l-a comemorat artista: „I-a plăcut sticluța”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel