Recunoașteți personajul? A făcut furori în filme și este considerată una dintre cele mai bune voci din România

Data actualizării: | Data publicării:

Tânăra din imagine este astăzi una dintre cele mai apreciate artiste din România. 

Fetița din imagine este astăzi actriță și cântăreață. 

S-a născut la 8 mai 1970, la Bucureşti. A avut aptitudini artistice din copilărie, prima sa apariţie publică fiind la doar 14 ani, în filmul "De dragul tău, Anca" (1984), unde a interpretat rolul Camelia, potrivit site-ului bestmusic.ro.

A fost pasionată de sport - a făcut atletism, dar şi de chimie. Însă mai presus de aceste pasiuni, şi-a dorit să fie actriţă. Cea care a încurajat-o să facă şi muzică a fost mama ei. Aşa că  s-a înscris la Şcoala Populară de Artă, locul de unde a fost propulsată spre festivaluri muzicale.

Debutul în muzică a fost la Festivalul "Trofeul Tinereţii" de la Amara, în 1986, când a câştigat premiul I, scrie site-ul www.festivalulamara.ro. În acelaşi an, a participat la Festivalul de la Mamaia, unde a cântat melodiile "Baladă pentru dragostea mea" de Laurenţiu Profeta şi "Anotimp fermecat" de Dan Dimitriu şi unde a primit o menţiune, conform site-ului topromanesc.ro.

Un an mai târziu, în 1987, a primit, tot la Festivalul de la Mamaia, Premiul Teatrului "Fantasio" pentru interpretarea pieselor "Visez o primăvară" de Jolt Kerestely şi "Cere-mi luna de pe cer" de Ion Cristinoiu. În 1988, a lansat pe scena aceluiaşi festival melodia "O simplă întâmplare" de Romeo Vanica, precizează site-ul topromanesc.ro.

După debutul muzical, a fost remarcată de producătorii de emisiuni din televiziune şi a început să apară în emisiuni de divertisment. Tot atunci a început să plece în turnee prin ţară, alături de alţi artişti.

 

Dacă nu ați recunoscut-o până acum, vă spunem noi: Este vorba despre Anca Țurcașiu. 

Dintre melodiile lansate de ea, amintim: "Poate ne vom întâlni", "Aş vrea să fiu", "Dă-mi un motiv", "Să nu mă minţi", "O poveste de iubire", "Aşa te vreau", "O simplă întâmplare", "Eşti prea ieftin, dragul meu", "Tu eşti prinţul, eu sunt prinţesa", "Acum pot spune te iubesc", "În aşteptarea dragostei", "Iar şi iar", "Spune-mi ce crezi", "Niciodată n-am să uit", "Lumina din iubire", "Te invit să dansăm".

 


Anca Ţurcaşiu a colaborat cu mulţi compozitori talentaţi, care i-au încredinţat creaţiile lor - Marcel Dragomir, Marius Ţeicu, Jolt Kerestely, Mihai Constantinescu, Ionel Tudor, Ovidiu Komornyik, Ducu Bertzi, Gheorghe Gheorghiu, Igor Mişcoi. Ea a cântat şi melodii pentru copii, pe albumele "Cutiuţa muzicală" (numerele 1, 2 şi 3), precizează site-ul bestmusic.ro.

 

Dincolo de muzică, marea pasiune a Ancăi Ţurcaşiu a fost şi a rămas teatrul. Ea s-a pregătit cu actorul Petre Gheorghiu (pe care îl consideră "un mare pedagog") şi, la vârsta de 18 ani, a dat admitere la IATC. Nu a fost admisă în acel an, dar în 1990 a fost invitată de compozitorul Marius Ţeicu să se înscrie la secţia de Music-hall a facultăţii, unde chiar domnia sa era profesor.

Anca Ţurcaşiu a absolvit Academia de Teatru şi Film din Târgu Mureş în 1994. Însă până la acest moment, activitatea ei artistică a fost foarte bogată. În 1990 a început să prezinte emisiunea "Magazin duminical" la TVR, în 1991 a prezentat emisiunea "Muzica pentru toţi", iar din 1992 a devenit coprezentator la emisiunea "Ba da, ba nu" (mai întâi împreună cu Mihai Constantinescu, apoi cu Dan Bittman), de asemenea la TVR. Tot în 1992 a obţinut premii la festivalul de muzică de la Vilnius, Lituania. Au urmat premii la festivalurile muzicale din Lahti, Finlanda (1993), Cesme, Turcia (1994), precizează site-ul bestmusic.ro. 

 

În 1990 a jucat în filmul "Miss Litoral", în regia lui Mircea Mureşan, interpretând rolul Tina. Au urmat numeroase apariţii în scenete şi musicaluri de televiziune, în spectacolele de revistă ale Teatrului "Constantin Tănase". De altfel, prima piesă de teatru în care a jucat a fost comedia "Are tata fată mare", în regia lui Ion Lucian, la Teatrul "Constantin Tănase", în 1992.

Anca Ţurcaşiu a absolvit şi Şcoala postuniversitară MTP - specializarea Moderator tv, ştiri - devenind unul dintre cei mai solicitaţi şi mai apreciaţi prezentatori ai festivalurilor de muzică, ai concursurilor de Miss sau de divertisment. A fost moderatorul emisiunilor de televiziune "Iubesc România" şi "Happy Tribute", a participat la emisiunea "Dansez pentru tine", a fost membru în juriul emisiunii "Vedeta familiei" la TVR (2009-2010). De 20 de ani este maestru de ceremonii al spectacolului desfăşurat zilnic, în perioada estivală, la un complex hotelier de pe litoralul Mării Negre.

 

 


Pentru că iubeşte foarte mult copiii, din 2002 este profesor de canto şi actorie la o grădiniţă, scrie site-ul cinemagia.ro. În 2005 a început colaborarea cu orchestra condusă de Petre Geambaşu

Anca Ţurcaşiu este îndrăgostită de teatru, spunând că trăieşte "un sentiment extraordinar când la final de spectacole, după ce se aprinde lumina, lumea este în extaz şi aplaudă în picioare".

 

Dintre rolurile interpretate ca actriţă, amintim: Bianca - în sitcomul de televiziune "La bloc"; Maestru de Ceremonii şi Velma Kelly - în "Chicago", Teatrul Naţional Bucureşti; Betty în "Interpretul", Teatrul Foarte Mic; Maria - în "Maria de Buenos Aires", Teatrul de Operetă "Ion Dacian"; Edythe Van Hopper - în "Rebecca", Teatrul de Operetă "Ion Dacian". Alte spectacole de teatru în care Anca Ţurcaşiu joacă sunt "Haimanaua", "TOC TOC", "Amor în farmacie", "Chat Chat Chat", dar şi musicalurile de mare succes "Mamma Mia" şi "My Fair Lady", notează Agerpres.

A divorțat de Cristian Georgescu, după 22 de ani de mariaj

Frumoasa actriță a trecut prin momente extrem de dificile în 2020, după divorțul de medicul Cristian Georgescu. Cei doi au fost căsătoriți 22 de ani, iar despărțirea a fost foarte grea pentru artistă. La aproape un an de la divorț, aceasta și-a dat seama că își dorește să se reinventeze și să trăiască viața la maxim. 

 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel