O ispită de la Insula Iubirii a ajuns la spital: „M-am jucat cu o maimuţică”

Data publicării:
Maria Vornicu, foto Antena 1
Descriere foto: Maria Vornicu, foto Antena 1

Răbufnire la Insula Iubirii: „Ce test mai e, dacă ne spunem ce să facem?” Una dintre ispite, de urgenţă la spital în Thailanda

Suspansul şi emoţiile ating cote tot mai înalte pe Insula Iubirii, în cel mai noi episod al reality show-ului, difuzat în această seară, de la 20:30, la Antena 1, în vreme ce surprizele şi provocările de tot felul cresc dramatic adrenalina participanţilor la cel mai dur test la fidelităţii. 

După doar 9 zile petrecute pe Insula Iubirii, s-au încălcat deja primele limite peste care nu se poate trece şi s-au luat primele decizii ce lovesc poate iremediabil cuplurile. Cea de-a cincea întâlnire de pe Insulă le va oferi protagoniştilor noi şanse de apropiere şi cunoaştere, dar totodată va scoate la iveală şi lucruri mai puţin ştiute. Pe fete, întâlnirea le va purta într-un decor intim şi provocator, dându-le ocazia să petreacă o jumătate de zi în compania ispitei, la masaj thailandez – ocazia perfectă pentru a se relaxa, a da uitării tulburările din relaţie şi a se deschide tentaţiei pe deplin. 

„Chiar nu i-am pus nicio limită, el a încercat să îmi pună, dar i-am zis să se oprească, fiecare face ce vrea. Cam multe limite! Ce test mai e, dacă ne spunem ce să facem?! Nu i-am permis niciodată să mă controleze!”. Cine va face dezvăluirea şocantă, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou episod Insula Iubirii, în această seară, de la 20:30, la Antena 1. 

 Tot diseară, telespectatorii vor fi martorii primului incident medical la Insula Iubirii. Pentru Alex şi Lavinia, Roxana şi Rareş, Antonela şi Sebastian şi Marie şi Rey, cea de-a noua zi petrecută în Thailanda le va oferi şansa unică de a se regăsi la Big Budha din Phuket, un aşezământ venerat de thailandezi şi unul dintre cele mai impresionante puncte de atracţie de pe Insulă.

O clipă de neatenţie însă, o va trimite pe Marie direct la spital:

„M-am jucat cu o maimuţică, i-am dat de mâncare, dar când mi-a luat mâncarea, m-a şi muşcat. Categoric am avut o vină, că m-am dus spre ea. Fiind o muşcătură foarte superficială, am tratat-o ca atare, am primit prim-ajutor acolo, însă până la urmă am ajuns la spital pentru o schemă completă de tratament!”. Întregul moment va putea fi urmărit în această seară, de la 20:30, în cel mai nou episod Insula Iubirii la Antena 1. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel