Previziunile s-au adeverit. Uranus în Taur, scenariile la care nu te-ai fi gândit vreodată. Suprize pentru Zodii până în 2026

Data publicării:
Horoscop. Foto Unsplash/ autor Micky White
Descriere foto: Horoscop. Foto Unsplash/ autor Micky White

Astrologul Daniela Simulescu a venit cu o serie de previziuni în 2019, odată cu intrarea lui Uranus în semnul Taurului. Acest eveniment astrologic obligă planeta să se schimbe, să iasă din zona de confort. Mai multe detalii mai jos. 

Uranus este planeta surprizelor, scenariul la care nu te-ai fi gândit, „Uranus îți aduce ceva inimaginabil” spunea astrologul Daniela în 2019 când a venit cu previziunile legate de criza financiară și alimetară. Previziunile acestea sunt din ce în ce mai vizibile azi, în 2022. Ce vrea Uranus de la noi? Fiind în semnul Taurului, vrea să schimbăm modul în care vedem resursele, banii, felul în care consumăm. 

Uranus este a 7-a planetă de la Soare, a treia ca mărime, și de cinci ori mai mare decât Terra. Are 27 de sateliți naturali, care poartă nume de personaje din Shakespeare și 13 inele în jurul său.

În astrologie Uranus înseamnă surpriză, independență, non-conformism, spontaneitate, revoluție. Uranus vrea inovație, vrea rupere de trecut și pentru asta s-ar putea să nu mai țină cont de nicio regulă. 

Uranus este excentric, atât în comportament, cât și în înfățișare (cei guvernați de Uranus pot sta drept exemplu), aduce genialitate și un fel de a vedea lucrurile diferit. Uranus aduce și foarte multă intuiție, iar când nu îi convine ceva, nu respectă nicio regulă, pleacă, nu îi pasă de ce spun ceilalți.

Uranus îți sparge bula de cristal și te scoate din zona de confort. Această planetă petrece cam șapte ani în fiecare semn. A stat în Berbec, ne-a pus în centrul atenției, ne-a făcut pe toți cumva să fim vedete, să avem propriile bloguri, Facebook, Instagram, canale de comunicare. În momentul în care a intrat în Taur, a început să nu se simtă prea confortabil. De ce? Deoarece Taurul, sau mai bine zis, energia acestui semn este stabilă, fixistă, rigidă, dornică de confort, stabilitate, siguranță, nu se schimbă cu ușurință, ci trage cu dinții. 

Pe de altă parte, Taurul este semnul banului, această zodie are un mare simț financiar. Are legătură și cu posesivitatea, gelozia, atașamentele. Așa că toată zona aceasta va fi dinamitată de Uranus. Aceste previziuni ale astrologului Daniela Simulescu s-au adeverit. Puteți vedea în știrile din ultima perioadă că felul în care ne gestionăm banii și resursele trece printr-o criză majoră. De ce? Pentru că ceva TREBUIE să se schimbe acolo. 

Aveți mai jos câteva exemple de știri ale ultimei perioade, amplificate și de conjuncția cu Marte și Nodul Sud în același semn. 

Roadele pământului, tot ce e clasic, tot ce nu mai merge în zona agriculturii, a felului în care mâncăm și cheltuim, vor fi complet răsturnate. La început nu o să înțelegem nimic, dar asta doar pentru că ne e greu să ne ridicăm din fotoliu și să vedem și alte soluții. 

Ultima dată când Uranus a fost în Taur a fost între anii 1934-1942, anii marii crize economice de dinainte de Al Doilea Război Mondial. La fel și atunci, lumea s-a schimbat radical, dar a făcut-o cu privirea către progres. 

Tot în 2019 Daniela Simulescu spunea că tot ce înseamnă bursă, de felul în care știam că noi ne vom lua salariile, de relația cu băncile, toate acestea se vor schimba, iar noi vom opune rezistență. 

Va fi nevoie să nu mai aruncăm mâncare, să ne gândim la tiputi de hrană minimalistă.

Încă un lucru foarte important, Taurul ține și de feminitate, de felul în care se manifestă femeia, vor apărea femei la conducere, acestea vor reuși să-și ceară drepturile mult mai mult decât până acum. Ați văzut de curând cazuri din presă în care femeile nu mai tac, nu mai înghit insulte și bărbații vor trebui să se adapteze noului model feminin. 

Previziuni pentru fiecare Zodie/ Ascendent cu Uranus în Taur până în 2026

Berbec/ Ascendent în Berbec

Berbecii pot descoperi talente în zona financiară care va cunoaște fluctuații, destabilizări. Nu trebuie să tânjești după ce au ceilalți, ci să îți descoperi ceea ce e potrivit ție.

Taur/ Ascendent în Taur

Taurii vor fi luați pe sus de schimbări. Toate lucrurile pe care le aveau așezate în ordine, mica lor rutină, ordinea din viață, toate vor fi date peste cap, mai ales dacă nu au vrut să schimbe în ultimii ani nimic. 

Citește continuarea zodiilor pe astrosens.ro



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Horoscop


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel