Premiile Sindicatului Actorilor Americani vor avea loc pe 4 aprilie. Din ce cauză a fost schimbată din nou data ceremoniei

Data publicării:
Premiile Sindicatului Actorilor Americani, captura foto Youtube/ sursa All About Cinema
Descriere foto: Premiile Sindicatului Actorilor Americani, captura foto Youtube/ sursa All About Cinema

Ceremonia de decernare a Premiilor Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild - SAG) 2021 şi-a schimbat din nou data de decernare, pentru 4 aprilie, după ce anterior fusese programată pe 14 martie.

Schimbarea datei survine după ce recent premiile Grammy au anunţat amânarea galei din 2021 tot pentru 14 martie.

Este cel mai recent exemplu a unei gale de premiere amânată timp de mai multe săptămâni din cauza pandemiei de COVID-19, care continuă să perturbe industria de divertisment.

''În aceste vremuri dificile, industria din care facem parte şi membrii sindicatului şi-au dovedit creativitatea şi puterea de a rezista descoperind noi metode de a spune poveşti şi adaptându-se în acelaşi timp noilor protocoale şi proceduri de siguranţă'', se arată în anunţul dat miercuri publicităţii de Sindicatul Actorilor Americani şi Federaţia Americană a Artiştilor din Radio şi Televiziune (SAG-AFTRA).

''Aderăm la aceste valori şi ne reimaginăm SAG Awards cu un program special de o oră care subliniază şi extinde spectacolul nostru de deschidere 'I am an Actor', dedicat celebrării realizărilor impresionante din ultimul an''.

Nominalizările pentru Premiile Sindicatului Actorilor Americani (SAG) sunt programate să fie dezvăluite pe 4 februarie.

Ceremonia din 4 aprilie urmează să fie difuzată pe posturile de televiziune TNT şi TBS începând cu ora 21:00 (02:00 GMT, pe 5 aprilie).

Nu este pentru prima dată când SAG Awards şi-a modificat data de desfăşurare în perioada pandemiei.Ceremonia fusese programată iniţial pentru 24 ianuarie, dar a fost amânată în vara trecută pentru 14 martie, notează Agerpres. 

Ceremonia, desfăşurată anual, recompensează realizările deosebite ale actorilor atât în cinema, cât şi în televiziune. Gala de anul acesta este programată să se desfăşoare cu trei săptămâni înaintea premiilor Oscar, decernate pe 25 aprilie.

Anunţul amânării premiilor Grammy de pe 31 ianuarie pentru luna martie a fost făcut săptămâna trecută.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Teatru - Opera


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel