Pierce Brosnan prezintă poveștile unora dintre cele mai elaborate jafuri din istorie în noul serial „Cele mai mari jafuri din istorie cu Pierce Brosnan”

Data publicării:

HISTORY Channel transmite, în premieră și în exclusivitate, începând din 14 mai, duminica, de la ora 22:00, noul serial de opt episoade „Cele mai mari jafuri din istorie cu Pierce Brosnan”, găzduit de legendarul actor irlandez Pierce Brosnan, dublu nominalizat la Globul de Aur.

Fiecare episod de o oră prezintă planificarea meticuloasă, execuția îndrăzneață și urmările șocante ale unora dintre cele mai elaborate jafuri din istorie, inclusiv faimosul jaf de la Lufthansa din New York, furtul de opere de artă de la Muzeul Gardner în valoare de jumătate de miliard de dolari, jaful de diamante din Anvers, Belgia și multe altele. Brosnan este „integrat” în fiecare jaf prin intermediul tehnologiei de ultimă generație pentru a aduce la viață fiecare titlu care a făcut înconjurul lumii, punând telespectatorii în centrul acțiunii și deslușind fiecare aspect al planului, inclusiv cine au fost complicii, care a fost ținta, planul de execuție și, nu în cele din urmă, urmările.
De la crearea monedei, banii au făcut lumea să se învârtă și oamenii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a pune mâna pe cât mai mulți bani, inclusiv planificarea unora dintre cele mai întortocheate și cu mize mari jafuri din toate timpurile. Folosind reconstituiri dramatice, povestiri dinamice, efecte vizuale de ultimă oră și relatări la persoana întâi a martorilor, „Cele mai mari jafuri din istorie cu Pierce Brosnan” pătrunde în planurile complicate ale geniilor criminale care și-au riscat libertatea pentru o șansă la o viață plină de bogăție și bunăstare. Brosnan, care este „integrat” în fiecare jaf prin intermediul tehnologiei de ultimă generație, aduce la viață fiecare titlu care a făcut înconjurul lumii, punând telespectatorii în centrul acțiunii și deslușind fiecare aspect al planului, inclusiv echipa de hoți, ținta, execuția, și, în sfârșit, urmările.


Pierce Brosnan este un actor irlandez legendar, producător de film, ecologist, filantrop, artist și nominalizat de două ori la Premiul Globul de Aur, cunoscut pentru cariera sa bogată și vastă în fața camerei de filmat, printre care menționăm seria de filme James Bond, el fiind al cincilea actor care l-a întruchipat pe faimosul agent 007, dar și filmul Aventură în doi (titlu original:The Thomas Crown Affair) în care Brosnan ia rolul unui multi-milionar ce pune la cale un furt dintr-o galerie de artă. 

 

SINOPSISUL EPISOADELOR


Episodul 1 - Jaful de la banca de pe Baker Street


Niște hoți întreprinzători sapă și intră în seiful unei sucursale a Băncii Lloyds din Londra. Când un entuziast radioamator le interceptează discuțiile prin walkie-talkie, ei se trezesc într-un joc de-a șoarecele și pisica cu poliția.


Episodul 2 - Furtul de diamante din Anvers 


Un grup de elită de hoți italieni vizează seiful Centrului Mondial de Diamante din Anvers. După 27 de luni de planificare, ei își execută planul complicat și reușesc să plece cu peste 100 de milioane de dolari.


Episodul 3 - Jaful de la Hotelul Pierre 


O echipă de hoți tare abili, specializați în furturi din hoteluri, urmărește cea mai mare țintă a carierei lor: faimosul hotel Pierre din New York.


Episodul 4 – Jaful de la Lufthansa


Un echipaj mafiot înarmat cu un plan de cunoștințe din interior, efectuează un furt extrem de profitabil la o companie aeriană pe Aeroportul Internațional JFK.


Episodul 5 – Furtul de la United California Bank


Pierce Brosnan examinează modul în care un grup de hoți a fugit cu milioane de dolari în numerar, de la o bancă din sudul Californiei în 1972.


Episodul 6 – Jaful de la Muzeul de Istorie Naturală


Surferi ziua și hoți noaptea, hoții se află la New York pentru a fura bijuterii de neprețuit de la Muzeul American de Istorie Naturală. Planul lor îndrăzneț i-a făcut să meargă de-a lungul peretelui muzeului la 38 m deasupra străzilor din Manhattan.


Episodul 7 - Furtul din depozitul de blindate Dunbar


Un angajat al unui depozit de mașini blindate își folosește cunoștințele din interior pentru a planifica un furt care le-ar putea aduce lui și prietenilor săi vechi pe care îi recrutează, peste 18 milioane de dolari în numerar.


Episodul 8 - Furtul de la Muzeul Gardner


Doi hoți îmbrăcați în polițiști fug cu opere de artă de talie mondială în valoare de o jumătate de miliard de dolari dintr-un muzeu din Boston. Deși tablourile încă lipsesc, numeroși suspecți apar morți.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel