Pericol în America Express. Mona Segall: Bodyguardul Irinei a văzut un bărbat care făcea poze pe ascuns fetelor şi Irinei. E zona din care se răpesc cele mai multe fete

Data publicării:
Sursa foto: Irina Fodor, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Irina Fodor, Instagram

Mona Segall, producătorul emisiunii America Express, a spus care a fost unul dintre cele mai periculoase momente din acest sezon. În prim-plan a fost chiar Irina Fodor. 

"A fost periculos, din punct de vedere social. Au fost locuri şi ţări în care este mai periculos să circuli oriunde, pe stradă, noaptea, ziua, în anumite zone, în anumite oraşe, în anumite locuri. Chiar dacă sunt mai apropiaţi de noi ca mentalitate şi cultură, faptul că au nişte tradiţii diferite, pe care am încercat să le exploatăm de la început, a făcut publicul să simtă că are la ce să se uite", a declarat Mona Segall, producătorul America Express, la Fain şi Simplu, podcast moderat de Mihai Morar. 

Întrebat care a fost cea mai periculoasă ţară din competiţie, Robert Lionte, celălalt producător al emisiunii a replicat scurt: "Mexic, de departe!". 

"A fost periculos, aşa cum vezi în filme. Prima oară crezi că e un clişeu, că eşti într-o zonă mai safe, după care te loveşte realitatea. Când vezi la ştiri că în orăşelul în care eşti s-au omorât 10 oameni cu o zi înainte, te cam loveşte...", a mai spus Lionte. 

"Cred că eram într-un oraş, iar regula de bază era să pleci când apune soarele. Nu mai erau nici ei, era pustiu la 8 jumătate. Am întârziat şi a trebuit să mergem pe autostradă. Şi treceam pe lângă Selaya, care este în top 5 cele mai periculoase oraşe din lume. Din poveşti, din ce am înţeles de la echipa de securitate, vin hoţi de pe câmp, blochează autostrada, fură, răpesc tot, şi pleacă înapoi pe câmp. Nu îi mai găseşte nimeni! Şi am plecat toate maşinile, cu pază armată în faţă, la mijloc şi în spate", a completat Lionte. 

Citește întreaga știre pe DC News.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel