Paul Ipate a ajuns de urgență la spital de Revelion: „Să aveți grijă la pocnitori”. Ce a pățit actorul în urmă cu câțiva ani / EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
Paul Ipate, sursa foto Facebook
EXCLUSIV
Descriere foto: Paul Ipate, sursa foto Facebook

Paul Ipate a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, cum arată sărbătorile de iarnă ideale pentru el și ce tradiții respectă de Crăciun și Anul Nou. Mai mult, actorul ne-a mărturisit cum a ajuns în urmă cu câțiva ani, pe data de 1 ianuarie, la spital.

Spectacola: Cum arată sărbătorile de iarnă ideale?

Paul Ipate: Un singur cuvânt: familie. Atât. Nu-mi trebuie nimic mai mult. Familie, șpriț, cozonac, sarmale și neapărat răcituri.

Spectacola: Ce tradiții de Crăciun și Anul Nou respecți cu sfințenie?

Paul Ipate: În ziua de Crăciun, te trezești, te speli, te îmbraci, te aranjezi și bei un pahar de vin. După aceea, restul tradițiilor să curgă, dar un pahar de vin dimineața... trebuie! Nu conduci, n-ai treabă. Vin și cozonac!

Spectacola: Cum arătau aceste sărbători în copilărie?

Paul Ipate: Aici e altă poveste. Eu am crescut la bunici, la țară, iar acolo se respectă tradiții precum ursul, capra, mascații, vânătorii. Ne întâlneam toți, învățam textul și mergeam din casă în casă.

Spectacola: Povestește-ne, te rog, o întâmplare amuzantă care a avut loc de Revelion.

Paul Ipate: E amuzantă acum, când povestesc, fiindcă a trecut timp, dar atunci nu a fost. E un semnal de alarmă pentru copii în ceea ce privește pocnitorile, petardele. Sunt periculoase. De Revelion, am băut puțin mai mult și am vrut să aprind o petardă, care ulterior mi-a pocnit în mână. Am uitat de ea. De aceea, băutura nu e bună. Mi-a pocnit în ochi, iar pe 1 ianuarie m-am dus la doctor. Ne-am distrat, asta e important, dar să aveți grijă la pocnitori!

Spectacola: Te rog să ne transmiți o urare pentru cei de acasă în legătură cu noul an.

Paul Ipate: Ținând cont că intru într-o altă etapă a vârstei mele, vă doresc foarte multă sănătate. Să vă iubiți, să fiți buni și așa cum spune mama, pe care o citez în fiecare interviu, de câte ori am ocazia: indiferent cât de tare vă enervează un om, faceți ce vreți, dar la final, să fiți buni!



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel