Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Oana Ioniță

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor. Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Oana Ioniță a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

Oana Ioniță, actriță și concurentă Master Chef, a acceptat provocarea SPECTACOLA. 

 

SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie? 

Oana Ioniță: Aveam două, primul era să joc în filme și cel de-al doliea era să fac bani că să-mi ajut familia. Când eram eu mică, se difuza serialul Dalas, și inventasem un Joc care se numea "de-a Dalasul", care consta în a reproduce secvențele din serial cu copii de pe stradă. Eram un fel de regizor, scenarist, producător și actor, le spuneam copiilor ce să facă, stabileam cine ce rol are, decoruri și replici, în  mare, improvizăm...  Îmi plăcea să fiu Sue Ellen dar îi jucăm și Bobby sau pe Pamela. Nu știu de ce mă ascultau copii, îmi amintesc că uneori îi cam obligam, nu toți  păreau că vor să facă asta. 

„Săpăm în grădina, plantam, mergeam cu caprele la păscut, găteam, facem curat”

SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie?

Oana Ioniță: Nu cred că am făcut trăsnăi. Eram un copil "bătrân", îmi doream să ajut și să nu deranjez pentru că înțelegeam că bunicii îi era greu. Îmi doresc să am ceva trăsnăi de povestit, dar nu am. O să povestesc o întâmplare amuzantă, totuși. Bunica mea avea principiul "nu muncești, nu mănânci"  și pentru că ea era bătrână și singură, cu patru fete mici, până în 10 ani, avea nevoie de ajutor și fiecare avea responsabilități pe care ea le delega. Munceam cam cot la cot cu ea, săpăm în grădina, plantam, mergeam cu caprele la păscut, găteam, facem curat etc. Într-o zi, nu mai  știu din ce motiv, eu și sora mea Elena ne-am revoltat și am zis că nu mai vrem să muncim și ea a zis că nu ne da să mâncăm în ziua aia. A pus masa și a mâncat împreună cu sora cea mare, Ana, și ce mică, Georgiana, iar pe noi nu ne-a primit. După ce s-a strâns masa, a lăsat o farfurie cu mâncare  pe masă ( special pt noi) și se prefăcea că doarme. Eu și Elena veneam tiptil, luam câte  o lingură de mâncare și  fugeam. Eu eram prima și de frică, să fug repede, trânteam lingură, mamaie deschidea ochii și o prindea pe Elena... Noi râdeam, ea se prefăcea că doarme, până la urmă am mâncat tot. Și pe Georgiana (sora cea mică) a pus-o paznic la strugurii din vie, dar ea săracă plângea și ne dădea struguri să mâncăm. A două zi nu am mai refuzat să muncim. 


SPECTACOLA:  Care ar fi lucrul pe care l-ai schimbă în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?

Oana Ioniță: Dacă aș întoarce timpul, aș fi mai atentă la oameni, n-aș mai crede că toți oamenii au intenții bune, ca mine. Aș vrea să fi știut că unii oameni sunt pur și simplu răi oricât ai fi tu de bun cu ei și asta pentru că sunt răniți și nu s-au vindecat. Am fost naivă la oameni, m-am pus pe locul doi de multe ori, încercând să repar ceea ce  nu am stricat eu și am uitat să mă repar pe mine. Aș vrea să nu fi uitat de mine într-un timp în care am făcut-o. Dar fără să fi trecut prin ele nu aș fi știu azi... 

 

SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?

Oana Ioniță: Nu mi-e frică de nimic. Mereu am simțit o protecție divină, Dumnezeu m-a ghidat și m-a purtat pe brațe de multe ori în viața asta. Mi-a fost frică de sărăcie, dar după ce m-am cunoscut mai bine pe mine, am constatat că era frică preluată de la mama mea. Că eu pur și simplu nu m-am temut, fiindcă  am știu mereu că Dumnezeu nu mă lasă, am avut încredere, și așa a fost. Când totul aparent era pierdut, El a făcut ceva și am rezolvat. Dumnezeu a avut grijă de mine  pentru că și eu am avut grijă de alții. Avem această dinamică și pe mine m-a pus în viața unora ca să ajut, și pe alții i-a adus în viața mea  casă mă ajute. 


SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?

Oana Ioniță: Try Everything by Shakira 

 

SPECTACOLA: Care a fost cel mai penibil/ haios moment din viața ta?

Oana Ioniță: Cred că cel mai penibil moment a fost când eram cu un grup mare de prieteni la un party și a apărut o fată cu o pălărie ca a mea. Eu lăsasem pălăria într-un loc, în spațiul respectiv, și în momentul în care am văzut-o pe capul ei, fiind ferm convinsă că e a mea, I-am cerut să  o dea jos... fata,  șocată, mi-a spus că e a ei, apoi mi am cerut scuze. 

 

SPECTACOLA: Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna această?

Oana Ioniță: Am citit în cartea "Diagnosticarea karmei” a lui N. Lazarev  referitor la karma pe care o moștenim de la strămoșii noștri,  că uneori, în familiile în care nu se nasc copii, se întâmplă asta pentru că acolo există multe datorii karmice, energii distructive care s-ar transfera la copii, în caz că se nasc în familia respective. Și atunci, Dumnezeu oprește practic răspândirea  acelei energii karmice prin întreruperea liniei de urmași. 


SPECTACOLA:  Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?

Oana Ioniță: În general, găsesc utile talentele, oricare ar fi ele. pentru că, în primul rând, un talent e ceva ce faci bine și orice lucru bine făcut contează, cel puțin pentru faptul că mintea înțelege că poți și te recompensează  prin eliberarea de hormoni de recompensă, te simți bine. E important să te simți bine pentru echilibrul mental și emoțional. 


SPECTACOLA:  Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu ține pe o insulă pustie și de ce? 

Oana Ioniță: 

1.Cartea "Poți să ți vindeci viață”, de Louise Hay, pentru  că este despre  vindecare și autocunoaștere. De fiecare dată când am lucrat cu ea am avut rezultate și aș avea timp să lucrez cu mine acolo. 
    2. top de coli și ceva de scris, să scriu 2 scenarii inspirate din viața mea, pe care le am început și nu m-am simțit vindecată emoțional ca să contiunui pt că mă blochezază emoțiile pe care le retrăiesc. 
    3.Brichetă sau ceva de aprins ca să pot să fac foc pentru gătit și căldură pe timp de noapte. 

 

„Am mâncat  doar 5 alimente pentru 6 luni”

SPECTACOLA:  Cum arată meniul „perfect” pentru ține și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța niciodată. 

Oana Ioniță: Meniul perfect constă în carne de miel cu cartofi prajiti, castraveți murați, muuuulta maioneză și ketchup Aș putea renunța la orice  aliment, dacă aș avea o motivație pentru asta. Am avut  o perioadă, în 2018, când am mâncat  doar 5 alimente( Carne, ouă, orez, fasole verde și salată) pentru 6 luni, pentru că aveam intestin permeabil și mai multe pseudoalergii cauzate de o intoleranță la grâu de care nu știam. După perioada asta am reintrodus alimentele din 4 în 4 zile, ca la bebeluși. Nu mai consum grâu și a fost destul de ușor, ținând cont de faptul că mi-a făcut foarte rău, am renunțat fără să stau pe gânduri. Paradoxul este că iubeam tot ce era pe bază de grâu. 

SPECTACOLA:  Ce altă meserie ai fi putut practică dacă nu alegeai acest drum?

Oana Ioniță: Cineva mi-a făcut un calcul numerologic și mi-a spus că  aș putea face orice meserie, că am o structura polivalentă și pot învața orice. Și cred că aș fi putut face orice meserie pentru care aș fi simțit un impuls. În principiu, legat de interactiune cu oameni, poate medic psihiatru, fiindcă mă pasionează comportamentul uman cu tot cu devierile, cauzele și efectele lui de natură organică sau nu. 

SPECTACOLA:  Numește o persoană din show-bizz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare.

Oana Ioniță: Antonia

SPECTACOLA: Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat.

Oana Ioniță: Nosso Lar - Viață continuă

„Sunt dependentă de apă plată”


SPECTACOLA: Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa?

Oana Ioniță: De când m-am lăsat de fumat, în urmă cu trei ani,  sunt dependentă de apă plată. La modul că, exact ca atunci când fumam și știam că rămân fără țigări, intram în panică, așa întru în panică dacă nu am apă. Trebuie mereu să am apă la mine, chiar dacă nu beau. 

SPECTACOLA:  Care crezi că este cel mai mare defect al tău?

Oana Ioniță: Cel mai mare defect al meu e grabă. Mereu m-am grăbit și m-a costat. Acum înțeleg  și motivul pentru care m-am format așa și are legătură cu faptul că am fost lăsată la bunica și mereu îl așteptăm pe tatăl meu să vină, așa cum promitea, ca pe un salvator îl așteptăm. Am avut răbdare, el nu a venit, eu m-am salvat singură și subconștientul meu a înțeles că răbdarea nu aduce rezultate. Încă lucrez să schimb asta. Răbdarea are și ea beneficiile ei, mă confrunt în prezent cu lecția răbdării.


SPECTACOLA: Dar calitate?

Oana Ioniță: Cea mai mare calitate a mea e adaptabilitatea. 

„În ciuda faptului că îmi era foame sau frig de multe ori, nu am încetat să sper și să cred că Dumnezeu mă iubește și îmi va deschide o cale”


SPECTACOLA: Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de ține?

Oana Ioniță: Nu m-am gândit niciodată la cum aș vrea să-și amintească oamenii de mine. Eu am venit pe pământ să împlinesc misiunea mea și apoi o să plec și nu o să mai conteze dacă oamenii își amintesc sau nu. 
Cei care mă cunosc știu că nu am renunțat la nimic din ce mi am propus, chiar dacă uneori realitatea era foarte departe de țelul meu. Când traversez perioade dificile, știu că sunt temporare și mă focusez în continuare pe scop, chiar dacă fac altceva. Nu-mi pierd încrederea în mine și în Dumnezeu. Dacă folosește cuiva să-și amintească, atunci să-și amintească că nu contează cine ești și de unde vii, fiindcă ai capacitatea de a triumfa indiferent de asta. 
Am avut o copilărie grea, cu lipsuri și familie disfuncțională, crescută la bunica, la 10 ani m-am mutat la părinți Tata alcoolic, mama depersivă, absenți, și în ciuda faptului că îmi era foame sau frig de multe ori, nu am încetat să sper și să cred că Dumnezeu mă iubește și îmi va deschide o cale. Am bătut la toate ușile pe care le-am găsit și uneori am intrat pe geam, dar nu m am oprit niciodată și atunci când cauți, găsești. Nu am soluții pentru alții, fiecare are soluții în ghidul lui interior. 


SPECTACOLA: Ce ai schimbă în țară dacă ai fi președintele României? 

Oana Ioniță: Nu mă pricep deloc la politică. Ipotetic vorbind, aș face  program de dezvoltare personală în școli și prevenție medicală la copii, analize pe partea de imunologie, de unde pleacă toate bubele pentru bolile de mai târziu. 


SPECTACOLA: Cine este persoană din viață ta care te-a motivat cel mai mult?

Oana Ioniță: Bunica mea. Pe ea am văzut-o mergând înainte, orice se întâmpla, uneori se așeza și plângea. dar apoi se ridica și continuă. Și eu fac asta, am preluat atitudinea ei fiindcă asta am văzut. Copii  fac ce văd, nu ce le spui. Pentru ea, renunțarea nu era o opțiune cum datorită ei, nu e nici pentru mine. Orice ar fi merg, înainte și știu că lucruri bune vin la mine indiferent de impas, așteptările mele sunt pozitive, chiar și atunci când imi e foarte greu știu că e doar o etapă trecătoare. 


SPECTACOLA: Care este cel mai mare regret al tău?

Oana Ioniță: În general, nu am regrete, cred că Dumnezeu lasă totul să se întâmple în mod perfect în viața mea, chiar dacă realizez asta după un timp și nu înțeleg neaparat în acel moment de ce se întâmplă ceva ce mai târziu se dovedește a fi vital pentru mine. Dacă ar fi totuși un regret, (Deși știu că așa a fost să fie) ar fi că nu am știut cum sau nu am avut puterea să le spun unor oameni ce simt înainte că să fie prea târziu.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel