Olimpia Melinte, între viața de mamă și cea de actriță: „Am avut parte de comentarii răutăcioase. Nu prea știm să le susținem pe mame”

Data actualizării: | Data publicării:
Olimpia Melinte, foto Instagram
Descriere foto: Olimpia Melinte, foto Instagram

Olimpia Melinte, frumoasa actriță din serialul Vlad, este însărcinată și urmează să devină mamă pentru a doua oară. Vedeta dezvăluie că s-a confruntat cu anumite prejudecăți din postura de mamă, fiind privită altfel, doar pentru că a decis să își întemeieze o familie.

Olimpia Melinte este una dintre cele mai apreciate actrițe din generașia nouă. Superba roșcată este o fire discretă, care se ține departe de scandaluri si intrigi. Cu toate astea, actrița recunoaște că a avut parte de momente care i-au lăsat un gust amar, iar a sta din cauza prejudecăților oamenilor din jur.

 

“Cât despre a fi mamă și actriță, aici ar fi multe de spus. (…)La un moment dat, cineva din distribuție îmi spune: „Uite, vezi, de asta marile actrițe nu au copii, ca să nu-și complice viața, tu ai ales prost!”. Cuvintele alea m-au durut tare, m-au și speriat într-o oarecare măsură, dar am ales să lupt cu această preconcepție a multor oameni din domeniu. Am filmat și în țară și în străinătate și diferența de abordare este enormă; în afară sunt mult mai deschiși să vin cu copilul pe platou și chiar îmi ofereau ajutor pentru el, la noi am avut parte de comentarii răutăcioase. Nu prea știm să le susținem pe mame, în continuare actrițele se feresc să facă pasul ăsta, tocmai pentru că știu prea bine cum gândește lumea. Ca și în alte rânduri, eu am ales să merg pe drumul meu și să-mi trăiesc viața după propriile principii”, a declarat actrița pentru Films in Frame.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Olimpia Melinte (@olimpia.melinte)

 

 

Mamă pentru a doua oară

 

Olimpia Melinte este însărcinată pentru a doua oară și a decis să vină în ajutorul viitoarelor mămici cu sfaturi și informații despre sarcină. Pe lângă emisiunea „Olimpiada Mămicilor”, vedeta le vorbește oamenilor despre sarcină și pe rețelele de socializare.

 

“Sarcina e cea mai frumoasă perioadă din viața unei femei”, cine spune asta ori n-a trecut printr-o sarcină ori e bărbat. N-aș zice că e o perioadă urâtă, nicidecum, dar sunt clipe complicate, dureri de toate felurile, stări care mai de care mai diferite, pofte care n-au sens, milioane de frici, de întrebări fără răspuns și de presupuneri. Mai e și societatea în care trăim care e împărțită in două: cei care îți dau prea multe drepturi și ceilalți care nu-ți dau nimic, ba mai mult te mai trezești și cu câte o replică de genul: “da’ te-am pus eu să rămâi borțoasă”?! Apoi sunt primele luni în care e posibil să nu fii în cea mai bună formă a ta și ultimele luni în care clar nu ești! Să mai vorbim despre picioare umflate, vergeturi, dureri de spate, aciditate și drumuri dese la toaletă? Sigur nimeni nu vorbește despre toate astea, doar suntem femei trebuie să ne acceptăm soarta! Doar că sarcina nu e un test de rezistență! Așa că e foarte bine să te poți plânge când ai chef, să ai zile când nu faci nimic, dar absolut nimic, să te menajezi pe cât posibil și să înțelegi că poate fi “cea mai frumoasă perioadă...” dacă îți dai timp și trăiești fiecare moment atunci când se întâmplă. Corpul tău are toate răspunsurile, ascultă-l și bucură-te, trec repede 9 luni, îți spun din experiență. Și tare mult aș fi vrut să știu toate astea la prima sarcină când mă consideram #wonderwoman și nu acceptam să mă ajute nimeni cu nimic, ba mai mult făceam și ce nu era treaba mea doar ca să le dovedesc tuturor că pot. Am băgat la cap niște lecții în ultimii ani și mă bucur că azi pot să fiu așa cum simt fără să am constant în minte frica de a fi judecată!”, a scris vedeta pe Instagram în urmă cu cîteva zile. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel