Olga Bălan, reacție în scandalul Premiilor Gopo: Există aceste persoane mizerabile. Tinerele noastre trebuie să fie foarte atente

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Olga Bălan, Facebook
Descriere foto: Sursa foto: Olga Bălan, Facebook

Olga Bălan a reacționat după dezvăluirile făcute de Vioriva Vodă pe scena Premiilor Gopo.

Olga Bălan nu a rămas nici ea indiferentă, după discursul ținut de actrița Viorica Vodă, pe scena Premiilor Gopo, care a stârnit numeroase reacții din partea persoanelor publice. Artista spune că, deși a avut norocul să nu fie victima incidentelor dezvăluite recent din cinematografie, cunoaște persoane care au făcut lucrurile acestea teribile.

"Nu spun că nu este adevărat, există aceste persoane mizerabile, din păcate, dar eu am avut noroc pentru că am un agent cinematografic de când am început primii pași în Italia ca actriță. Nu l-am schimbat tocmai din această cauză, pentru că era un om cum trebuie. Este foarte greu în ziua de astăzi să mai găsești oameni cum trebuie. Nu m-am dus niciodată la castinguri, doar unde mă trimitea el, eram cerută și exista garanția că nu poate să mi se întâmple absolut nimic. Dar există, tinerele noastre trebuie să fie foarte atente pentru că, din păcate, știm foarte bine, s-a întâmplat și la Hollywood, se întâmplă și la case mai mici. Trebuie să fim atente ca femei din punctul acesta de vedere.", a declarat Olga Bălan, potrivit ego.

Olga Bălan și-ar dori înființarea unor legi, în cazul abuzurilor sexuale

"Este grav și pentru actori și pentru studente. Eu cred că fiecare ar trebui să denunțe persoanele respective. În Italia există legi care te pot pune la adăpost de toate aceste lucruri, nu știu dacă în România există legi care să te protejeze ca femeie. De multe ori ești luată în râs, cum era pe vremuri: „Ce ți se poate întâmpla?”. Cred că trebuie să fie făcute anumite legi ca toate artistele și studentele să nu mai fie puse în fața problemelor de acest gen, să fie protejate. Acest lucru se poate întâmpla doar printr-o lege care să protejeze femeia în general. În Italia există așa ceva, spre exemplu, dacă ești sunată de un om la telefon de prea multe ori, poți să îl denunți, fără să mai vorbim de lucruri care sunt și mai grave. Sunt niște situații neplăcute care ne pot dăuna fizic și psihic.", a continuat ea.

"Am suferit foarte mult"

În cazul ei, frumusețea nu a fost neapărat un lucru bun, spune Olga Bălan, pentru că oamenii obișnuiau să îi dea atenție doar pentru aspectul fizic, și nu pentru cine era de fapt.

"Am avut un singur manager și agent cinematografic ca să fiu sigură că nu mi se poate întâmpla nimic. De ce? Dacă mergeam pe stradă, se opreau mașinile. Nu este o fericire pentru că oamenii sunt insistenți. Este frumos să fii admirat, dar până la un anumit punct. Printre aceste persoane există și persoane puțin anormale, ca să spun așa. Am suferit foarte mult, atrăgeam ochii asupra mea pentru frumusețe, nu pentru talent. Acesta se vedea după ce mă cunoșteau, atunci își dădeau seama că sunt frumoasă, inteligentă și talentată. O femeie care este frumoasă luptă mult mai mult pentru a ajunge cineva din acest punct de vedere.", a mai spus ea.

Citește și: Mircea Diaconu, reacție în scandalul de la Premiile Gopo: Să faci din asta o problemă, nu este cazul

Viorica Vodă, noi dezvăluiri ȘOCANTE. Cum a fost hărțuită actrița: „Mi-a smuls sutienul de pe mine”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel