Octavia Geamănu, criticată aspru, după ce s-a întors la Antena 1, în plin proces cu trustul: „O umilință din partea mea”

Data publicării:
Sursa foto: Octavia Geamănu, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Octavia Geamănu, Instagram

Octavia Geamănu a oferit noi informații despre situația actualaă în care se află, după ce a dat în judecată trustul Antenelor. 

Octavia Geamănu își ține permanent fanii la curent cu ce se întâmplă nou în viața sa, după ce a dezvăluit faptul că a fost îndepărtată în mod „abuziv”, din cadrul Observatorului de weekend de pe Antena 1. Zilele acestea, după câteva luni de concediu, vedeta a revenit în redacția trustului care i-a fost casă pentru atât de mulți ani. Totuși, în timp ce foarte mulți oameni i-au apreciat curajul și dorința de a înfrunta zilnic această situație neplăcută, alții au pus-o la zid pe prezentatoare. În concepția lor, gestul de a merge în continuare la muncă, în condițiile în care se află în plin proces cu șefii săi, este unul de „umilință.”

„În general, în viață, fiecare simte și trăiește complet diferit o situație. Fiecare se raportează la el însuși, la felul în care gândește, la percepția pe care o are despre viață, la cum înțelege valorile morale, la mediul în care trăiește, la colectivitatea din care face parte. Spre exemplu, situația mea. Unii, foarte puțini, câțiva din fericire (ce-am zărit printre comentariile de aici), consideră faptul de a merge încă în redacție în condițiile actuale( angajată fiind, deci dacă aș lipsi practic aș putea fi concediată pe motiv că lipsesc nemotivat, cu un proces pe rol, etc) ca fiind o umilință din partea mea. În fața cui, nu se înțelege. Ori vedeți, aici intervin toate cele menționate mai sus, plus încă ceva foarte important menționat în Codul Civil la Art. 72. Dreptul la demnitate! Acesta e temeiul drepturilor fundamentale! Deși ține de educație, bun simț, onoare, totuși, e menționat în lege, ca să știe și cel care nu știe că: “(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. (2) Este interzisă orice atingere adusă ONOAREI şi REPUTAȚIEI unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.” Majusculele îmi aparțin.”, a scris Octavia Geamănu, pe rețelele de socializare. 

Poate te interesează și: Octavia Geamănu s-a întors la Antena 1, în plin proces cu trustul: „În fața unor astfel de abuzuri, nu voi pleca fruntea!”

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Octavia Geamanu (@ogeamanu)

 

Octavia Geamănu încearcă să-i ofere fiului său cel mai bun exemplu

Toate aceste sacrificii nu le face doar pentru ea, ci și cu gândul la copilul său, mărturisește Octavia Geamănu, care vrea ca cel mic să crească cu cele mai importante valori, așa cum și ea a făcut, la rândul său. Vedeta se autocaracterizează a fi o persoană cu „coloană vertebrală”, care nu va fi liniștită până nu va avea parte de adevăr. 

„Și-o dai din articol în articol, până îți dai seama că dacă atunci când trăiești orice formă de atingere a demnității, nu lupți, păi, deci, cum se zice, îți meriți soarta. De aceea unii sunt unde sunt, iar alții își plâng de milă. În plus, mai e un aspect important. Fiecare părinte este un exemplu pentru copilul său. Cum să ai pretenții să crească al tău copil un om educat cu valori și principii, dacă tu îi arăți că ție îți cam lipsesc? În veci fiul meu nu va crede despre mine că sunt altfel decât sunt, adică om cu coloana vertebrală indiferent de situație, un om care trăiește în adevăr! Ce mă bucură, totuși, e să văd că sunteți atâția care gândiți la fel ca mine. Rămâneți aproape cu gânduri bune.”, a continuat prezentatoarea.

Citește și: Octavia Geamănu, truc de frumusețe pentru orice buzunar: „Cu 10-15 lei obții un ten senzațional în 15 minute”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel