Obiceiurile alimentare care o ajută pe Sharon Stone să se mențină în formă, la 65 de ani. Starul de la Hollywood are o dietă strictă

Data publicării:
Sursa foto: Sharon Stone, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Sharon Stone, Instagram

Sharon Stone are o siluetă de invidiat, la 65 de ani, însă sacrificiile alimentare pe care le face sunt pe măsură.

Sharon Stone și-a consolidat locul la Hollywood cu rolurile consacrate pe care le-a avut până acum, a uimit publicul cu talentul său natural, a cucerit lumea cu pasiunea sa de a dărui, dar, în aceeași măsură, a fost în centrul atenției și din cauza numeroaselor sale probleme de sănătate. La vârsta de 43 de ani, actrița nominalizată la Oscar a suferit un accident vascular cerebral și o hemoragie cerebrală, care s-au vindecat în doi ani. În ciuda provocărilor, Stone și-a revenit complet cu determinare și multă muncă, reușind să capteze astfel și mai multă admirație. Pe lângă aceste lucruri, ea s-a menținut constant pe prima pagină a ziarelor și pentru frumusețea ei uimitoare și fizicul extrem de atrăgător. Chiar și la 65 de ani, vedeta Basic Instinct continuă să arate incredibil și își atribuie aspectul tineresc și starea de bine pe care o are datorită dedicării sale pentru un stil de viață sănătos și pentru alegerile alimentare zilnice, potrivit EatThis.

Obiceiurile care o ajută să se mențină în formă

Consumă alimente cu conținut glicemic scăzut

Un prim mod prin care Stone se menține sănătoasă și în formă este faptul că se axează pe alimentele cu conținut glicemic scăzut, precum linte și quinoa, care oferă numeroase beneficii pentru sănătatea ta generală.

„Indicele glicemic este un instrument folosit pentru a determina cât de mult crește un aliment nivelul de zahăr din sânge după ce îl mănânci", explică Lauren Whitman, expert în sănătate. „Este folosit mai ales pentru a compara diferiți carbohidrați și este foarte util pentru cei care suferă de diabet și încearcă să își gestioneze nivelul de zahăr din sânge. În general, alimentele care au un nivel scăzut al indicelui glicemic (ceea ce înseamnă că nu cresc prea mult glicemia) pot fi utile pentru pierderea/menținerea greutății, scăderea colesterolului, scăderea tensiunii arteriale, scăderea riscului de diabet și pentru a ajuta la gestionarea diabetului.”

Nu bea alcool

Pentru a se menține în formă, vedeta a luat exemplu de la Madonna și a renunțat la consumul de alcool.

„M-am uitat la Madonna, suntem de aceeași vârstă, și mi-am întrebat antrenorul: „Ce nu fac eu? Află ce face ea!”. S-a întors și mi-a spus: „Nu cred că bea alcool”. Așa că am decis să încerc să nu beau nimic timp de trei luni. Și am văzut o diferență uriașă!”, spunea ea în trecut.

„Băuturile alcoolice pot contribui cu un număr semnificativ de calorii fără a furniza nutrienți esențiali. Consumul regulat de alcool poate duce la creșterea în greutate și la creșterea grăsimii corporale, în special în jurul abdomenului. În plus, alcoolul poate afecta judecata și procesul de luare a deciziilor, ceea ce poate duce la alegeri alimentare greșite și la supraalimentație. Abținându-se de la alcool sau consumându-l cu moderație, indivizii își pot reduce aportul caloric, pot menține o greutate mai sănătoasă și pot evita potențialele efecte negative asupra sănătății asociate consumului excesiv de alcool.”, explică experții.

Consumă regulat acest mic dejun

Nu există două zile la fel pentru vedetă, din cauza programului încărcat, dar un lucru pe care Stone îl face în fiecare dimineață este să servească micul dejun.

„Micul meu mic dejun preferat este pepenele roșu cu brânză feta și mentă, cu ulei de măsline, sare și piper.”, a declarat ea pentru Wall Street Journal. „Apoi, de obicei, mănânc o bucată de pâine prăjită fără gluten cu aluat de grâu cu asta și un ceai de plante.” 

Nu mănâncă alimente procesate

Ar trebui să știm cu toții că alimentele ultraprocesate sunt nesănătoase, dar cine le poate rezista din când în când? Se pare că Sharon Stone!

„Nu mănânc multe alimente procesate, deși nu am reușit să-mi scot din minte chipsurile de cartofi!”, a declarat ea pentru WebMD via Hello!

Mănâncă carne slabă

De asemenea, starul de la Hollywood are o dietă echilibrată, în care include multă carne slabă.

„Carnea slabă este un termen în lumea nutriției pentru carnea de origine animală care este mai puțin grasă, carnea slabă obișnuită este pieptul de pui, pieptul de curcan și bucățile slabe de carne de vită și de porc. Deoarece un aport ridicat de grăsimi saturate este asociat cu un risc crescut de colesterol ridicat și boli de inimă, proteinele slabe sunt cele mai recomandate.”, explică specialiștii.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel