Obiceiul pe care trebuie să-l ai dimineața, ca să-ți meargă bine toată ziua. Mihai Voropchievici, secretul vieții fericite

Data actualizării: | Data publicării:

Mihai Voropchievici a dezvăluit cuvintele care îți promit o stare de bine toată ziua.

Felul în care ne trezim ne influențează destul de mult tot parcursul zilei și starea de spirit pe care o avem atunci când ne desfășurăm activitățile de zi cu zi. În acest sens, Mihai Voropchievici spune că există un exercițiu care îți poate „promite” o zi bună, dar și o stare extrem de optimistă și de fericită, astfel încât să lași deoparte toate energiile negative. Tot ce trebuie să faci este să rostești o frază de mai multe ori imediat ce ai deschis ochii, pe care să o repeți și pe parcursul zilei, dar și înainte de a te pune din nou în pat, seara.

„Ca să îți programezi subconștientul la o stare de fericire spui așa: „Cu fiecare zi ce trece mă simt din ce în ce mai bine”. Trebuie să spui în fiecare dimineață când te trezești de 20 de ori, în cursul zilei când ai puțin timp liber să repeți, seara la culcare repetă”, a spus Mihai Voropchievici la Antena 3.

Citește și: Horoscop până la jumătatea lunii noiembrie. Astrologul Minerva, previziuni pentru toate zodiile

Cum obții iubirea din partea

Și dragostea ține tot de o viață fericită, iar Lidia Fecioru a dezvăluit și ea în trecut ce trebuie să facă femeile, pentru a-i face pe domni să le cadă imediat în brațe. Așadar, chiar dacă aspectul fizic este important, la primul contant, specialista spune că orice bărbat se va îndrăgosti de interiorul unei femei, dar și de replicile cu care aceasta îl surprinde zilnic.

„Bărbaţilor le plac femeile scoase din cutie, dar ei încep să se îndrăgostească atunci când se conectează cu sufletul acelei femei. Nu se îndrăgostesc de femei după felul în care arată.

Ei se îndrăgostesc atunci când încep să observe cum gândeşte acea femeie, ce stare aduce în jurul ei şi tot aşa.

Au nevoie să fie îmbărbătaţi şi susţinuţi mereu. Adoră să li se spună "Eu am încredere în tine pentru că îmi place cum gândeşti". "Te las să iei tu hotărârea".

Când aude aceste vorbe, bărbatul capătă mai multă încredere în el. Prinde forţă. Bărbaţii vor să fie şi ei apreciaţi şi să li se aprecieze gesturile.”, a spus Lidia Fecioru, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, de pe Antena 3.

VEZI și: Cristina Demetrescu, horoscop pentru a doua jumătate a lunii octombrie 2023. Previziuni pentru toate semnele zodiacale

„Noi, femeile, putem face orice dintr-un bărbat”

Un at criteriu important, prin care poți obține iubirea necondiționată din partea partenerului de viață, este prin a-i oferi încrederea de care are nevoie. Oricine simte la un moment dat să fie încurajat și validat pentru ceea ce face, iar partenerul de cuplu nu face o excepție, spune Lidia Fecioru.

„E important să-i dai bărbatului un loc al lui. Când îi dai încredere, el prinde aripi. Bărbatul trebuie lăsat să ia taurul de coarne. 

De exemplu, dacă are tendinţa să gătească. Ea nu trebuie să zică, ce caraghios eşti. Ci să-i spui eşti chiar drăguţ când găteşti. Aşa îi dai încredere. Trebuie să-i susţinem în orice.

Noi, femeile, putem face orice dintr-un bărbat. Trebuie să ştim că oricât de încăpăţânat este un bărbat, în spate este un pisic. Când îşi dă masca jos, vezi un bărbat care tânjește după dragoste, alint, drăgălășenie, după iubire.

El nu poate sta mereu în acea armură, ci vrea şi ca sufletul lui să primească dragoste.”, a continuat ea.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel