Obezitatea adultului, risc de mortalitate. Medic: Este o boală cu prognostic rezervat

Data publicării:
Sursa foto: pexels.com
Descriere foto: Sursa foto: pexels.com

Obezitatea poate provoca mari probleme de sănătate. Specialiștii explică din ce cauze se ajunge la obezitate, dar și care sunt consecințele.

Obezitatea adultului este una din problemele societății actuale. Cauzele care duc la obezitate sunt multiple. Dr. Natalia Horobeț - Rahota medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice din cadrul Spitalului Victor Babeș Timișoara explică, pe Facebook, care sunt complicațiile acestei afecțiuni. 

”Din cauza prevalenței sale în continuă creștere, a complicațiilor sale multiple și extrem de severe, precum și a dificultilor întâmpinate în prevenirea și tratatea ei, obezitatea reprezintă o mare problemă de sănătate publică și o provocare pentru sistemele de sănătate publică, atât la nivel mondial, cât și la nivel național.

Obezitatea este o boală caracterizată prin creşterea greutăţii corporale pe seama ţesutului adipos şi definită, în prezent, printr-un indice de masă corporală (IMC) ≥30 kg/m2. Clasificarea obezității, în funcție de severitate, prezintă trei grade: gradul I (IMC: 30 - 34,9 kg/m2), gradul II (IMC: 35 – 39,9 kg/m2) și gradul III (IMC > 40 kg/m2)”, arată medicul. 

Cauzele obezității

Sunt o serie de cauze care duc la creșterea excesivă în greutate. Stilul de viață dezordonat este principalul factor care contribuie la obezitate. 

”Cauzele obezității sunt sedentarismul, predispoziția genetică, alimentația hipercalorică, tulburări de alimentație, unele medicamente, afecțiuni medicale, factori psihologici”, mai explică medicul.

Complicațiile obezității

Obezitatea provoacă probleme de sănătate. În principal este vorba de afecțiuni cardiace și nu numai. 

”Dintre stările patologice asociate obezității, unele pot fi considerate complicații, altele doar boli asociate. Complicațiile cardiovasculare sunt: hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, insuficienta cardiacă, moartea subită, accidentele vasculare cerebrale, insuficiența venoasă cronică.

Studiile clinice au furnizat dovezi cu privire la rolul direct al obezității în patogenia diabetului zaharat, 80% dintre pacienții cu DZ tip 2 sunt obezi sau supraponderali. Complicațiile respiratorii sunt: sindrom de apnee în somn, disfuncție ventilatorie mixtă, insuficiență respiratorie. Complicațiile osteo-articulare sunt: gonartroza, coxartroza.

Alte complicații: stări depresive, tulburări menstruale, fertiliate redusă, hipotiroidism. Scăderea ponderală este contraindicată în următoarele situații: perioada de lactație și sarcină, anorexia nervoasă, depresia, hepatită cronică activă, ulcerul gastroduodenal în puseu dureros, tuberculoza activă, nefropatiile cronice, sindromul de malabsorbție, colestaza, greutatea ciclică”, arată medicul. 

Citește continuarea pe dcmedical.ro



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel