O interpretă de muzică populară a compus o baladă în memoria lui Petrică Mîțu Stoian: „Pentru noi a însemnat totul. L-am divinizat”

Data actualizării: | Data publicării:
Nici Sica Marin, Petrica Mitu Stoian, colaj foto Facebook/ YouTube
Descriere foto: Nici Sica Marin, Petrica Mitu Stoian, colaj foto Facebook/ YouTube

Nici Sica Marin a compus o baladă în memoria regretatului artist Petrică Mîțu Stoian.

Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață pe data de 6 noiembrie 2021, la Spitalul de Urgență din Reșița. 

Chiar și după dispariția sa, lumea muzicală continuă să-i pomenească numele, iar el continuă să îi inspire pe artiști. 


Interpreta de muzică populară Nici Sica Marin l-a divinizat pe regretatul artist, Deși nu au fost prieteni apropiați, ea spune că a avut ocazia să îl întâlnească pe acesta, pre la diverse emisiuni. Ea a compus o baladă în memoria marelui artist, pe negativul celebrei melodii: Coace, Doamne, prunele,  și s-a înregistrat cu telefonul cântând. 


”Pentru noi a însemnat totul, mi-au plăcut foarte mult cântecele lui, l-am apreciat din toate punctele de vedere. N-am fost apropiați, ne-am văzut de câteva ori la emisiuni, dar l-am divinizat, mi-a plăcut enorm, vocea lui era superbă. Într-o fracțiune de secundă mi-a venit ideea să-i scriu câteva versuri. Le-am făcut pe fugă, trebuia să mai adaug și alte lucruri”, a spus Sica Marin, pentru Star Popular.

Artista este extrem de îndurerată de dispariția regretatului artist și spune că i-ar fi plăcut să apuce să facă măcar o fotografie alături de el, ca să aibă o amintire. 

”Îmi pare rău că s-a dus omul ăsta, regret că n-am mai apucat să fac măcar o poză cu el, cu toți artiștii am poze. Îmi părea așa rău când am auzit, o veste proastă, nici acum nu-mi vine să cred. Așa i-o fi fost soarta, destinul, nu înțeleg ce s-a întâmplat… îmi pare foarte rău, d-asta am și făcut această melodie în memoria lui”, a mai spus Sica Marin, pentru sursa citată.

 

„Frunzuliță de arțar, Petrică al tău cazan

Ai plecat și l-ai lăsat, nu l-ai mai înfierbântat. 
N-ai mai pus lemne pe foc, Petrică s-a stins pe loc
Cine adună prunele, ți-a rămas doar numele

Am pierdut un om drag sfânt
Asta-i viața pe Pământ
Doamne s-a stins acest om
Pe Pâmânt a fost un domn. ”, sunt câteva dintgre versurile baladei compuse în memoria marelui artist. 

 

Filmarea cu melodia cântată în memoria regretatului artist a strâns peste 100.000 de vizualizări pe YouTube și zeci de comentarii de felicitări. 

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel