O celebră cântăreaţa se retrage din muzică, după ce a fost diagnosticată cu cancer faringian: „Nu mi-e frică de moarte, dar îmi este tare frică de suferinţă"

Data publicării:
Françoise Hardy, foto Facebook
Descriere foto: Françoise Hardy, foto Facebook

Renumita cântăreaţă franceză Françoise Hard Hardy, una din muzele scenei franceze din anii '70, a asigurat joi că efectele cancerului faringian de care suferă o împiedică să mai cânte vreodată.

Artista franceză a declarat revistei Paris Match că cele 45 de şedinţe de chimioterapie la care a fost supusă au lăsat-o "fără salivă", printre alte consecinţe.

"Am probleme constante de respiraţie şi crize de asfixiere, alături de hemoragii nazale interminabile. Nu mi-e frică de moarte, dar îmi este tare frică de suferinţă", a spus Hardy, cunoscută pentru cântece precum "Le temps de l'amour", sau "Comment te dire adieu", compus de Serge Gainsbourg.

Cântăreaţa în vârstă de 77 de ani a precizat că tratamentul a lăsa-o şi surdă de o ureche.

"Nu voi mai putea cânta vreodată, dar nu mă tulbură acest lucru. Am compus atâtea cântece încât mi-am epuizat rezervele", a mărturisit ea în acest inteviu.

Françoise Hardy a deplâns totodată faptul că Franţa nu autorizează eutanasia: "Când suferinţa mea va deveni insuportabilă, din păcate nu voi putea avea liniştea să ştiu că voi putea recurge la eutanasie. Franţa este inumană în acest aspect", a precizat ea.

Cântăreaţa a acordat interviul cu prilej lansării albumului "Chansons sur toi et nous", care cuprinde texte ale cântecelor sale dintre 1962 şi 2018, pe care iniţial nu a dorit să-l lanseze, considerând că versurile sale din acea perioadă nu erau suficient de bune, notează agerpres, 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel