Motivul real care a produs separarea dintre Oana Radu și soțul ei: „Cred că asta dăunează relației. E un subiect foarte sensibil”

Data publicării:

Oana Radu a dezvăluit mai multe informații despre despărțirea de soțul ei.

Oana Radu și Cătălin Dobrescu s-au despărțit, după 3 ani de mariaj. Chiar dacă aceste informații erau inițial la nivel de zvon, artista le-a confirmat ulterior, deși această situație este una extrem de greu de gestionat pentru vedeta care încă suferă. Invitată în cadrul podcastului realizat de Jorge, Oana Radu și-a deschis sufletul și a vorbit despre singurul motiv care a produs această ruptură, pentru a evita diferite speculații. Chiar dacă, cel mai probabil, decizia a fost luată de comun acord, aceasta spune că trece printr-una dintre cele mai dure încercări din viața sa și emoțional este distrusă. 

„Sunt într-o perioadă foarte grea a vieții mele, eu și soțul meu ne-am separat, e un subiect foarte sensibil. Cea mai grea perioadă a vieții mele, treaba asta m-a dărâmat, iar cel mai mult m-a dărâmat faptul că relația noastră nu s-a terminat dintr-un motiv anume, pur și simplu noi doi suntem atât de la fel, încât ne respingem. Semănăm foarte tare și asta ne-a făcut rău. Noi din prima zi ne-am petrecut toată viața împreună, iar asta cred că dăunează relației. Emoțional, sunt praf. Cred că dacă eu și Cătălin suntem suflete pereche, vom fi împreună.”, a declarat Oana Radu, în cadrul podcastului Vorba lui Jorge.

Te-ar putea interesa și: Ozana Barabancea, mască ieftină pentru ten: „Face minuni. E la îndemâna oricui”. Așa ține ridurile departe, la 54 de ani / VIDEO

Ce spune despre fosta relație

Înainte de a-l cunoaște însă pe Cătălin, Oana Radu a fost implicată într-o altă relație, în care artista spune că nu s-a simțit deloc fericită. Mai mult, ea s-a și terminat tragic, întrucât bărbatul respectiv a murit, după ce a fost incendiat în scara dintr-un bloc din Craiova. Aceasta a fost pusă la zid atunci de întreaga comunitate de fani, care i-au reproșat faptul că a trecut prea repede peste tragedie și că a ales să-l înlocuiască pe regretatul partener cu instructorul de fitness, care i-a fost și soț. Durerea a fost uriașă atunci, spune Oana Radu, care mărturisește faptul că a avut parte de un real șoc.

„Am fost doi ani într-o relație mai puțin fericită, care s-a terminat tragic, pentru că iubitul meu a și murit și iar a fost o presiune și o perioadă foarte grea pentru mine, pentru că e greu când ești lovit din toate părțile. În anul în care el a murit, noi nu mai eram împreună fizic, chiar dacă locuiam împreună. Nu pot să zic că nu mai aveam sentimente pentru el, dar nu mai era una fericită. A fost un accident oribil, nu a fost nimeni vinovat. Eu am trăit un coșmar, eram într-o stare de șoc, eu când am fost la înmormântarea lui toți se întrebau de ce nu plâng, de ce nu jelesc. Suferim diferit, nu trebuie toți să urlăm. Eu efectiv stăteam ca piatra și nu aveam nicio reacție.”, a continuat ea.

VEZI și: După ce i-a furat soția lui Bordea, Spike se laudă cu gestul făcut. Actorul a rămas șocat: „Adică te duci la frizer și îi spui...”

Întâlnirea cu Cătălin a salvat-o

Astfel, apariția lui Cătălin în viața sa a salvat-o de la stările negative prin care artista a trecut la acea vreme, spune ea.

„Când a apărut Cătălin în viața mea, a fost primul moment când am fost fericită. M-a salvat, pentru că am trecut prin anxietate, panici, o perioadă groaznică și am zis că nu vreau să fiu falsă, asta sunt, am o relație, judecați-mă. Am dorit să fiu fericită și mi s-a părut că am și eu dreptul la fericire. Am făcut ce am simțit și nu regret absolut deloc.”, a continuat Oana Radu.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel