Mister în lumea teatrului românesc. Au murit pe capete actorii distribuiți într-o piesă. Ciachir: Au avut o soartă tragică

Unsplash.com/ autor Kyle Head
Descriere foto: Unsplash.com/ autor Kyle Head

Scriitorul Dan Ciachir revine la DC News cu un nou episod care face parte din "O punte putredă...". Se numește ”Singurul criteriu estetic: cel care umple sala”.

„Pentru a da o idee despre situaţia postbelică a teatrului românesc, atât în Bucureşti, cât şi în oraşele mari din ţară, recurg la opinia unui specialist, adică a criticului de teatru Miruna Runcan, care afirma următoarele într-un studiu: „În fapt, între 1945 şi 1948, teatrul românesc, în ansamblul lui, trăieşte o extraordinară frenezie de creaţie. Teatrul Naţional, cu toate că nu mai poate juca în Sala Mare, victimă a bombardamentelor aliate din 4 aprilie 1944, îşi foloseşte totuşi, după necesarele reparaţii, Sala Studio din Piaţa Amzei şi utilizează, pentru spectacole mai ample, impropria sală de festivităţi a Liceului «Sf. Sava». Companiile private apar precum ciupercile după ploaie, pentru a dispărea cu aceeaşi repeziciune din cauza inflaţiei şi a fluidităţii legislaţiei; altele îşi reiau, cu încăpăţânare şi optimism, activităţile tradiţionale întrerupte efemer, din motive politice sau din cauza refugiului. Publicul vrea să se destindă, aşa că, paradoxal, sălile de cinema şi cele de teatru sunt aproape pline. După cum vedem, vremurile sunt pe cât de complicate, pe atât de încărcate de energie. În asemenea context istoric, inovaţiile estetice sunt, în teatru, puţine şi dificile. (...) Companiile private vor, de cele mai multe ori, să producă bani ca să poată supravieţui, iar pentru asta îşi propun repertorii cât mai uşoare, cât mai puţin problematice, ori fac reluări cu succes de casă asigurat.”

 

Citește continuarea pe DC News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Dată: 08 mai, 19:15 | Categorie: Showbiz
Get it on App Store Get it on Google Play