Miss Fitness Universe, săritură spectaculoasă de la 7 metri. A uimit juriul de la Splash! Vedete la apă

Data publicării:

Maria Buză, Crina Abrudan, Anca Bucur, Tavi Clonda, Seredinschi şi  Emanuel Neagu sunt cei care şi-au încercat aseară ultima şansă pentru o calificare în marea finală Splash! Vedete la apă, difuzată diseară, de la 20:00, la Antena 1. 

Campioană de şase ori la fitness şi Miss Fitness Universe, Anca Bucur i-a uimit pe cei din platou cu o săritură de la 7 metri, efectuată cu foarte multă eleganţă, în vreme de Seredinschi s-a pierdut în ochii Ramonei şi vizibil emoţionat a greşit aterizarea în apă de la platfoma de 5 metri. Deşi ştia că are o problemă cu înălţimea, Crina Abrudan a vrut să îşi învingă teama şi a reuşit, a sărit de la 3 metri, în picioare, bifând astfel o premieră în viaţa ei. Emanuel Neagu i-a uimit pe juraţi şi le-a tăiat respiraţia celor de la Bacău, cu un salt înainte cu dublu şurub de la platfoma de 5 metri, în vreme ce Tavi Clonda a venit la Splash! Vedete la apă ca să salveze onoarea familiei, după ce soţia sa nu a avut curajul să sară. Mai mult, acesta a compus şi o melodie pentru show, ridicând toată sala la dans. Ultima săritură i-a aparţinut Mariei Buză, care s-a aventurat la platforma de 5 metri, însă a ratat aterizarea în apă. 


La final, Răzvan Fodor i-a anunţat că nota secretă a Iuliei Albu a fost aceeaşi pentru toţi, 10, iar la a doua săritură s-au calificat Anca Bucur, Emanuel şi Maria Buză. Ultimul finalist al show-ului, care va merge în marea finală de diseară, de la 20:00 este Anca Bucur. Cristi Pulhac, Natalia Duminică, Sonny Medini, Emy Alupei, Jador, Sandy şi Rikito sunt cei care şi-au asigurat până acum un loc în marea finală Splash! Vedete la apă. 


„Va fi o seară extraordinară, plină de suspans, de emoţie şi un final apoteotic de care ne vom bucura aici împreună. Si atenţie, nu este vorba despre o singură săritură, ci de două pentru fiecare concurent. Aceştia vor sari în tandem, penru prima dată, cu un membru al familiei sau cu un prieten, iar mai apoi vor avea o săritură singuri. Din partea juriului vor primi o singură notă, pentru săritura individuală!”, a declarat prezentatorul Splash! Vedete la apă, Răzvan Fodor.

 “Sper să fie pregătiti concurenţii şi să îşi controleze emoţiile. Au fost nişte zile foarte grele pentru ei, toti şi-au dat silinţa să facă sărituri cât mai complicate. Sper să facă o figură frumoasă toţi!”, a completat şi antrenoarea Clara Gherase. 

Nea Mărin, Iulia Albu, Jean de la Craiova și antrenoarea Clara Gherase vor nota prestaţiile concurenţilor în finala celui mai răcoritor show al verii, diseară, de la 20:00, la Antena 1 când telespectatorii vor putea afla cine este câştigătorul trofeului Splash! Vedete la apă!. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel