Mini Cheescake "Mărțișor". Cea mai delicioasă rețetă

Data publicării:
Desert, sursa unsplash/ autor Natural Chef Carolyn Nicholas
Descriere foto: Desert, sursa unsplash/ autor Natural Chef Carolyn Nicholas

Mini Cheescake "Mărțișor" este cea mai delicioasă rețetă perfectă pentru ziua de 1 martie.

INGREDIENTE:

250 grame cremă de brânză

65 grame zahăr

100 grame iaurt

½ lingură suc de lămâie

esenţă de vanilie

3 ouă

50 grame jeleu de zmeură

Jeleu de zmeură:

250 grame zmeură

100 grame apă

110 grame zahăr

1½ lingurițe amidon dizolvat în 1,5 linguri apă

MOD DE PREPARARE:  Preparăm "Jeleu de zmeură": Zmeura, apa și zahărul se pun pe foc, amestecând din când în când pentru ca zmeura sa se desfacă. Se menține pe foc cam 20-30 de minute. Apoi se strecoară și se obține o cantitate de aproximativ 220 g pulpă de zmeură, fără semințe. Separat, se dizolvă amidonul în apă și se adaugă peste zmeura trecută prin strecurătoare. Se pune din nou pe foc, până se îngroașă, amestecând continuu. Când este gata se ia de pe foc și se lasă să se răcească. 

Rețeta de bază:  Crema de brânză împreună cu 30 g zahăr se amestecă. Se adaugă iaurtul, sucul de lămâie și esența de vanilie. Se omogenizează. Pe rând, se adaugă gălbenușurile, amestecând bine după fiecare. Compoziția rezultată se împarte în 2 boluri. Într-unul se adaugă jeleul de zmeură, iar celălalt rămâne simplu. Cele 3 albușuri se bat spumă cu restul de zahăr. Spuma de albușuri se împarte în cele 2 boluri. Se amestecă ușor. În forma de brioșe, se pun 10 hârtii pentru brioșe, apoi se împarte compoziția cu zmeură în fiecare din ele. Deasupra se pune compoziția albă. Se coc la 150 grade timp de 50 de minute, pe baie de apă. După ce se scot din cuptor, se lasă să se răcească complet. Se servesc cu jeleu de zmeură și fructe proaspete (zmeură sau căpșuni). 

POFTĂ BUNĂ!



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Retete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel