Membri trupei NSYNC se reunesc, după peste 20 de ani. Justin Timberlake, JC Chasez, Lance Bass, Joey Fatone şi Chris Kirkpatrick înregistrează o nouă piesă

Data publicării:
Nsynk, foto Instagram
Descriere foto: Nsynk, foto Instagram

Membrii iconicei trupe pop NSYNC înregistrează din nou împreună după peste două decenii


Legendara trupă de muzică pop NSYNC, formată din Justin Timberlake, JC Chasez, Lance Bass, Joey Fatone şi Chris Kirkpatrick, s-a reunit pentru a înregistra din nou într-un studio la mai bine de două decenii de la ultimul lor album, a dezvăluit Timberlake, citat de agenţia EFE.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de *NSYNC (@nsync)

 

"Când stelele se aliniază... i-am reunit pe fraţii mei în studio pentru a lucra la ceva distractiv şi energia a fost specială. "Better Place" va fi lansată pe 29 septembrie. Vă iubesc pe toţi", a scris Timberlake pe Instagram, alături de un video în care pot fi auzite fragmente din noua piesă.

Dincolo de faptul că este vorba de reîntâlnirea acestui grup, care nu a mai făcut muzică cu toţi membrii săi din 2001 şi care s-a despărţit oficial în 2007, melodia va face parte şi din repertoriul muzical al celui de-al treilea film din franciza 'Trolls' (DreamWorks Animation).

Filmul de animaţie pentru copii, "Trolls Band Together", regizat de Walt Dohrn şi Tim Heltz, va ajunge în cinematografe pe plan internaţional pe 17 noiembrie, iar Timberlake însuşi revine pentru a da voce personajului principal Branch.

 

Zvonurile privind revenirea emblematicului "boy band", care a captivat tinerii din întreaga lume la sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000, vânzând peste 56 de milioane de discuri, s-au intensificat în special în ultimele zile.

Mai exact, după ce cei cinci membri ai formaţiei au participat marţi la gala MTV Video Music Awards din New Jersey pentru a prezenta premiul pentru cel mai bun videoclip pop, care a revenit piesei "Anti-Hero" a lui Taylor Swift.

Atunci când interpreta hit-ului "Love Story" a urcat pe scenă, ea s-a arătat emoţionată de primirea premiului, dar şi de înmânarea acestuia de către NSYNC: "Am avut figurinele lor. (...) Ce se va întâmpla acum? Ei fac ceva şi trebuie să ştiu ce este. Ei sunt pop-ul personificat", a exclamat Swift.

Revenirea s-a confirmat la 22 de ani de la "Celebrity", ultimul album scos de ei şi care a făcut loc carierei solo a lui Timberlake cu proiectul "Justified", premiat cu Grammy.

De atunci, trupa nu mai colaborase, deşi s-a reunit în 2018 pentru a-şi celebra steaua de pe Hollywood Walk of Fame, notează Agerpres. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Justin Timberlake (@justintimberlake)



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel