Matt LeBlanc şi Courteney Cox, omagiu emoționant pentru Matthew Perry / VIDEO

Data publicării:

Actorii din ''Friends'' Matt LeBlanc şi Courteney Cox i-au adus un omagiu lui Matthew Perry

Actorii din ''Friends'' Matt LeBlanc şi Courteney Cox i-au adus marţi un omagiu colegului lor de serial, Matthew Perry, decedat la sfârşitul lunii octombrie în California. 

"Clipele pe care le-am petrecut împreună au fost, sincer vorbind, printre momentele preferate din viaţa mea'', a scris pe Instagram Matt LeBlanc, care a interpretat personajul Joey, cel mai bun prieten al lui Chandler, interpretat de Matthew Perry.

Matt LeBlanc şi-a ilustrat mesajul cu mai multe imagini din serial, inclusiv o fotografie în care cei doi actori apar îmbrăţişaţi.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Matt LeBlanc (@mleblanc)


''A fost o onoare să te am coleg de scenă şi să te consider prietenul meu'', a scris el după care a adăugat: ''Întinde-ţi aripile şi zboară, fratele meu, eşti în sfârşit liber''.

În vârstă de 54 de ani, Matthew Perry a fost găsit pe 28 octombrie inconştient în jacuzzi la domiciliul actorului din Los Angeles.

Courteney Cox, care a interpretat personajul Monica, iubita şi apoi soţia lui Chandler în serial, a publicat pe contul său de Instagram un fragment din scena în decursul căreia relaţia romantică dintre cele două personaje este scoasă la iveală.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Courteney Cox (@courteneycoxofficial)


''Sunt atât de recunoscătoare pentru fiecare moment pe care l-am petrecut cu tine, Matty, şi mi-e dor de tine în fiecare zi'', a scris actriţa.

''În scena aceasta, înainte să începem filmarea, mi-a şoptit o frază amuzantă pe care să o spun'', a explicat ea.

''Făcea deseori astfel de lucruri. Era amuzant şi era un om bun'', a adăugat Courteney Cox.

Cauza morţii lui Matthew Perry nu este cunoscută încă. Actorul lupta de mai mulţi ani cu dependenţa de medicamente şi de alcool.

Potrivit publicaţiei specializate TMZ, nu au fost găsite droguri la locul morţii actorului şi nu există vreun element care ar putea conduce către un act criminal.

Decesul actorului a declanşat un val de omagii, de la mari personalităţi hollywoodiene la prim-ministrul canadian, Justin Trudeau.

Veritabil fenomen cultural, serialul ''Friends'' a marcat mai mult de o generaţie de spectatori.

Serialul povesteşte aventurile unui grup de prieteni - Rachel, Monica, Phoebe, Joey, Ross şi Chandler -, care locuiesc la New York, notează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel