Kate Moss nu poate să stea departe de modă. A lansat prima sa colecţie de bijuterii, eclectică şi versatilă

Data publicării:
Kate Moss / Captura foto Youtube/Today
Descriere foto: Kate Moss / Captura foto Youtube/Today

Modelul britanic Kate Moss şi-a lansat prima colecţie de bijuterii, cu piese versatile, care se potrivesc atât seara cât şi ziua. 

Valérie Messika, fiica lui André Messika, o figură importantă în comerţul internaţional cu diamante, nu a ezitat să colaboreze cu Kate Moss la crearea unei colecţii de bijuterii de lux.

Rezultatul a fost o propunere "eclectică şi cu diversitate controlată", ce îşi propune să aducă un omagiu versatilităţii care transcende generaţiile şi stilurile, după cum se arată într-un comunicat al casei Messika. O propunere prin care creatoarea a dorit să apropie bijutierul de lumea modei în care se mişcă şi trăieşte, unde spaţiul şi culoarea şi ţinutele se inspiră din cultura "art decó".

"La prima vedere, (este) foarte departe de bijuteriile noastre", dar în acelaşi timp reprezintă un stimulent pentru a începe să creăm puncte de vedere diferite, care până la urmă converg spre acelaşi punct, spre o colecţie de peste o sută de piese, notează comunicatul casei Messika.

Este o colecţie în care spiritul casei nu se pierde, dar care păstrează totodată amprenta şi stilul lui Kate Moss, copiat de atâtea femei, notează Agerpres.

Propunerea celor două femei creative se axează pe mişcarea pieselor, fluiditatea liniilor şi flexibilitatea bijuteriilor, care se unifică într-un limbaj unic - aur, diamante de diferite mărimi şi pietre semipreţioase.

Volumul supradimensionat şi designul inspirat din "art decó" sunt elementele ce caracterizează aceste piese din care nu lipsesc lanţuri mari, cercei, inele pentru trei degete, coliere strânse în jurul gâtului, brăţări pentru gleznă, cercei tip "ear cuff" sau broşe pentru pălării.

Totodată, din colaborarea celor două creatoare s-au născut brăţări şi podoabe ce par turnate pe piele, asemeni unor tatuaje.

O colecţie "complice şi creată din instinct", a explicat Valérie Messika, care a introdus şi culoare în unele piese folosind turcoaz sau malahit. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel