Iohannis: În noaptea de Înviere restricţiile de circulaţie vor fi ridicate; sunt convins că Biserica se va organiza foarte bine

Data publicării:
Klaus Iohannis, Președintele României / presidency.ro/
Descriere foto: Klaus Iohannis, Președintele României / presidency.ro/

Preşedintele Klaus Iohannis a reamintit, marţi, că în noaptea de Înviere restricţiile de circulaţie vor fi ridicate şi s-a arătat convins că Biserica se va organiza foarte bine, având în vedere pandemia de coronavirus.

"Ne mai despart doar câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un moment în care ne dorim cu toţii să fim alături de familie, de cei dragi sau să celebrăm Învierea Domnului mergând la Biserică. În noaptea de Înviere, restricţiile de circulaţie vor fi ridicate, astfel încât toţi cei care vor să participe la slujbele religioase să o poată face fără alte impedimente. Sunt convins că Biserica se va organiza foarte bine, am văzut acest lucru şi duminica aceasta, de Florii, astfel încât să fie evitate aglomeraţiile, să se respecte distanţarea fizică şi să nu se expună nimeni unor riscuri inutile. Dragi români, haideţi să fim parte a acestui efort şi în noaptea de Înviere! Esenţa credinţei creştine este iubirea aproapelui şi ce altă dovadă mai frumoasă de iubire putem da de Paşti decât grija de a-i proteja pe ceilalţi, respectul faţă de sănătatea şi viaţa semenilor noştri?", a spus şeful statului, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

El a arătat că este al doilea an în care Sfintele Sărbători Pascale sunt sărbătorite într-o situaţie epidemiologică dificilă, provocată de pandemia de COVID-19, însă a precizat că există speranţe întemeiate, iar acest lucru se datorează imunizării prin vaccinare.

"Avem exemplele concrete ale ţărilor care au vaccinat o proporţie semnificativă din populaţie şi care au reuşit să inverseze radical trendul epidemiologic. Vaccinarea cât mai multor români înseamnă mult mai puţine infectări şi decese, înseamnă eliminarea restricţiilor, sfârşitul pandemiei şi revenirea la normalitate. Chiar dacă şi la noi statisticile indică o scădere a numărului de infectări, ceea ce înseamnă că am depăşit vârful acestui val epidemiologic, nu suntem încă în punctul de a putea renunţa complet la măsurile restrictive. Este îmbucurător că măsurile de protecţie mai stricte adoptate de autorităţi au reuşit să oprească creşterea numărului cazurilor de îmbolnăviri şi s-au dovedit, şi de această dată, corecte, adecvate şi luate la timp. Până la acel moment în care vom stopa răspândirea virusului, trebuie să fim însă realişti şi să nu ne amăgim singuri. Pandemia încă nu a dispărut. Cazurile grave de la secţiile de terapie intensivă şi numărul încă foarte mare al celor care pierd zilnic lupta cu boala ne arată clar că se impune să rămânem la fel de vigilenţi", a afirmat Iohannis.

Şeful statului a subliniat importanţa vaccinării anti-COVID-19.

"Vaccinarea este singura cale de a pune capăt acestei pandemii şi de a ne recâştiga dreptul la o viaţă normală, fără restricţii. Stă doar în puterea fiecăruia dintre noi, aşa că vă invit pe toţi să vă vaccinaţi!", a conchis Iohannis



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Social


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel