Ioana Ginghină, sfat pentru viitoarele mirese, chiar înainte de propria nuntă. Ce le transmite actrița: „ Eu am trecut de două ori prin asta și știu ce înseamnă”

Data publicării:
Sursă foto: Instagram/ Ioana Ginghină
Descriere foto: Sursă foto: Instagram/ Ioana Ginghină

Ioana Ginghină are un mesaj pentru viitoarele mirese. Ea le transmite cum se pot bucura din plin de propria nuntă și ce să evite cu ocazia pregătirilor.

Ioana Ginghină este una dintre cele mai cunsocute actrițe din showbizul României. Ea s-a despărțit de fostul partener, Alexandru Papadopol, despărțire în urma căreia ea a suferit foarte mult. Mai târziu, și-a regăsit destinul alături de actualul logodnic, Cristi Pitulice, un specialist în turism. Cei doi vor avea nunta pe 23 septembrie, iar fanii și familiile acestora sunt în extaz.

Pentru că se află pe ultima sută de metri, Ioana a oferit câteva detalii despre cum se simte și cum decurg pregătirile pentru nuntă. Cu această ocazie ea le transmite femeilor care se află într-o situație similară câteva sfaturi. De asemenea, vedeta nu se află la prima nuntă.

„Recomand viitoarelor mirese să se bucure de nuntă, să nu mai fie stresate așa pentru că eu am trecut de două ori prin asta și știu ce înseamnă și nici nu te bucuri de nuntă pentru că te stresezi un an de zile înainte și după aceea vine nunta și nu apuci să te distrezi că trebuie să ai grijă de toată lumea. După aceea, plângi încă vreo două luni că a trecut. Eu nu mai vreau să fac greșeala asta anul acesta. Eu fac invers acum, nu prea mă stresez cu nimic”, a mărturisit Ioana Ginghină, pentru Antena Stars, notează Spynews.

Motivul pentru care nu vrea încă un copil

Cu ocazia interviului, artista a mai adăugat că și-ar fi dorit încă un copil până anul trecut, după care s-a gândit mai bine și consideră că nu ar mai avea energia necesară pentru a crește încă unul, mai ales că este preocupată, deja, cu fiica ei de numai 10 ani, Ruxi.

„Mă vedeam până acum vreo jumătate de an (n.r mamă pentru a doua oară), am zis că 45 de ani ar fi așa cam limita. Nu de alta, dar vreau să fiu la fel de bună mamă cum am fost și pentru Ruxi și trebuie să ai și energia necesară. La Ruxi, la 10 ani, aveam 30 și un pic, la copilul acesta aș avea acum 50 și un pic. E mare diferență și nu cred că mai e cazul să mă gândesc la o sarcină”, a mai spus actrița, în cadrul emisiunii televizate. 

Ce spunea Ioana Ginghină despre fosta relație

Un lucru care a rănit-o foarte tare a fost că fostul partener o consulta cu privire la alte relații. Ea consideră că nu are rost să insiști în fața unui bărbat care vrea să plece și să se „distreze”.

„Mă întreba de anumite decizii pe care să le facă în viața lui personală, legate de femeile din viața lui. I-am zis, dacă tu ai plecat din căsnicie să te distrezi, atunci distrează-te. Atunci totul durea foarte tare. Dacă soțul își dorește să fie cowboy, așa cum mi-a spus el mie, atunci nu ai ce să îi faci. Lasă-l să fie cowboy!”, a povestit Ioana Ginghină, potrivit Libertateapentrufemei.

Momentul despărțirii nu se produsese atunci când a devenit publică ruptura dintre cei doi. Cu toate acestea, bărbatul își formase deja o altă relație.

„Eu când am spus că ne-am despărțit eram deja despărțiți de aproape un an de zile. Deci cumva când s-a aflat că era cu Adriana, eu nu știu dacă…nici până în ziua de azi și nici nu mă interesează. Pentru că eu când am aflat, eu am bănuit, dar deja nu mai stăteam împreună de jumătate de an, dacă nu mai bine, ei au început să filmeze în primăvară la un serial, care s-a difuzat pe HBO, deci nu mai eram împreună, notează sursa menționată.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: George Eduard Caramiciu | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel