Ioan-Aurel Pop: Legătura din calendar dintre praznicul Sfântului Apostol Andrei şi Ziua Naţională nu e întâmplătoare

Data publicării:
Ioan Aurel Pop- foto, Facebook
Descriere foto: Ioan Aurel Pop- foto, Facebook

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, afirmă că nu este întâmplătoare legătura "evidentă" din calendar dintre Ziua Sfântului Apostol Andrei - 30 noiembrie şi Ziua Naţională a României şi a românilor, ci "o împlinire a proniei cereşti".

"Identitatea naţională românească nu se poate imagina şi nici defini în afara limbii şi credinţei. Unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de 'preoţi cu crucea-n mână', ca şi Revoluţia din decembrie 1989, când valurile de români veneau spre centrele oraşelor cu prapori în frunte. Viaţa noastră este credinţa noastră, care ne-a ghidat spre marele act de voinţă naţională din 1918, când, la 1 Decembrie, ne-am primenit sufletele de 'cel rău' şi am cântat o 'odă bucuriei'", a scris preşedintele Academiei Române, duminică, pe Facebook.

El a adăugat că este timpul ca românii să-şi dea seama că a rămâne fideli valorilor lor înseamnă să rămână mereu ei înşişi. "Este timpul să ne dăm seama că a rămâne fideli valorilor noastre, mai ales limbii şi credinţei, moştenirii clasice greco-latine şi creştinismului, înseamnă a rămâne mereu noi înşine, adică români, în casa noastră numită România (vremelnic despărţită de una dintre generoasele sale încăperi, anume Moldova dintre Prut şi Nistru)", a subliniat Pop.

"Este timpul, după atâta ură şi hulire, să cântăm un imn de glorie tuturor românilor. La mulţi ani, români!", îşi încheie mesajul profesorul Ioan-Aurel Pop.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel