Ilinca Vandici, schimbare radicală de look: „Efectiv nu am avut cum să mai ignor semnalele”. Vedeta arată spectaculos

Data publicării:

Ilinca Vandici s-a decis să facă o schimbare la nivelul părului, lucru care pare că i se potrivește perfect.

Ilinca Vandici pare că încearcă se se redescopere cât mai mult după divorț, dar și să-și schimbe viața prin diferite decizii minore, care îi pot influența starea de spirit. Așa s-a întâmplat și de curând, când prezentatoarea emisiunii de stil de la Kanal D a luat o hotărâre radicală. După mai multe semne primite de la Univers, Ilinca Vandici a ajuns al concluzia că trebuie numaidecât să facă o schimbare în viața sa, indiferent care ar fi aceea. În acest fel, vedeta s-a decis să-și modifice complet look-ul, apelând la o tunsoare mai scurtă, dar și la un breton mai evidențiat.

„În ultima perioadă Universul îmi transmite pe toate căile(online și prin viu glas) că e timpul pentru schimbare, că schimbarea începe de la tine…
Mi-am zis: Eh, o fi de la eclipsa de soare, de la luna nouă de zilele acestea, doar că efectiv nu am avut cum să mai ignor semnalele și m-am gândit să încep prin a face o schimbare de look, drept urmare mi-am tuns părul… 
Am scăpat ușor de data asta și sper că sunt aliniată corespunzător cerințelor Universului… 
Voi ce schimbare rapidă și ușoară ați face în viața voastră?”, a scris Ilinca Vandici pe rețelele de socializare. 

VEZI și: Ce mănâncă Ilinca Vandici în fiecare zi, pentru a se menține în formă. Vedeta a dezvăluit secretul: „Evit aceste produse”

Ilinca Vandici a avut probleme cu încrederea de sine

Chiar dacă arată senzațional, iar după divorț a devenit una dintre cele mai râvnite femei din țară, Ilinca Vandici spune că nu a știut mereu să se bucure de acest atu pe care i l-a oferit natura. Chiar dacă era conștientă de trăsăturile sale fizice, vedeta spune că pur și simplu nu știa să primească complimentele venite de peste tot din jurul său. Acest lucru era cauzat, într-o proporție destul de mare, și de încrederea de sine, care la vremea aceea era una destul de scăzută, povestește ea. 

„Au fost foarte mulți ani din viața mea în care nu am știut să primesc complimente. A fost foarte multă emoție și energie pe care am pierdut-o de-a lungul vieții mele pe care nu am știut să accept complimente, nu am știut cum să reacționez. Eu, mulți ani de zile am avut probleme cu încrederea în mine, nu conștientizam că sunt o femeie frumoasă. Știam că sunt o femeie drăguță, simpatică și cam atât. Așadar, mulți ani nu am știut să primesc complimente.”, a declarat vedeta în trecut, potrivit PlayTech.

Citește și: „M-am confruntat cu depresia postnatală”. Ilinca Vandici rupe tăcerea despre cele mai grele negre momente din viața ei. Cum a ajutat-o terapia

„Nu am avut frustrări sau complexe foarte mari”

Vedeta spune că nu a fost atât de preocupată de aspectul fizic și din cauza educației primite din familie. Acesta își amintește cum părinții nu au „învăluit-o” constant în complimente și nu îi scoteau prea des în evidență cât este de superbă, lucru care a ajuta-o și pe ea să rămână extrem de modestă.

„De câțiva ani de zile am învățat și mi se umple sufletul de energie și bucurie, iar reacția este una cât se poate de sinceră. Nu am avut frustrări sau complexe foarte mari, de care să pot povesti acum, însă nu am crescut în spiritul ăsta, de a sta toată ziua în oglindă sau de a mi se spune încontinuu de către familie că sunt superbă.”, a mai spus vedeta, pentru sursa citată.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel