Horoscopul BANILOR 2023. Vești bune pentru Berbec și Balanță. Pierderi pentru Vărsător și Leu

Foto Freepik
Descriere foto: Foto Freepik

Anul 2023 va fi foarte ofertant din punctul de vedere al aspectelor astrologice referitoare la partea financiară!

Tranzitul financiar cheie al lui 2023 este fără doar și poate cel al lui Jupiter, Marele Benefic, în semnul Taurului, cel al banilor, începând cu 16 mai și până la finalul anului. 

Vom avea nevoie să vizualizăm rezultatele pentru a ne simți motivați să le obținem. Nu trebuie să le lăsăm ușor ademeniți de scheme de îmbogățire rapidă! Asumarea riscurilor nu este tocmai strategia potrivită. Fără direcție, obiective clare, planuri concrete, vor întârzia să apară rezultate tangibile.

Cu Jupiter în Taur atragem norocul atunci când facem acte de caritate, când suntem generoși(față de noi sau față de alții), răbdători. Exagerările nu sunt binevenite. 

Poţi avea succes în cariere ce ţin de domeniul finanțelor (bancar, acțiuni, obligațiuni sau contabilitate). De asemenea, vom avea ochiul format pentru estetică, așa că arta, antichitățile, designul interior sau industria modei vor avea parte de investiții.

Dar pe de altă parte, să nu uităm că Uranus tranzitează semnul Taurului până în 2026! Cine este Uranus? Planeta tehnologiei, planeta surprizelor, cel care îți aduce în viață scenariul la care nu te-ai fi gândit vreodată. Totodată, este planeta care guvernează internetul și tehnologia.

Uranus înseamnă surpriză, neobișnuit, independent, nonconformism, dar și știință, lumină, electricitate, spontaneitate, revoluție, autenticitate, inovație, rupere bruscă. 

Un alt tranzit important va fi retrogradarea lui Venus în semnul Leului, între 23 iulie și 4 septembrie. Venus va face o conjuncție cu Lilith și careu cu Jupiter&Uranus. Deci o vară incendiară!

Berbec

Cu siguranță, ești printre cei mai avantajați din punct de vedere financiar! Jupiter tranzitează exact casa banilor începând cu 16 mai. 2023 vine cu multe oportunități de creștere a veniturilor. Mai ales a celor din muncă proprie. Deci poți primi o creștere salarială, un bonus, o promovare. Și totul va depinde de valoarea pe care ți-o oferi. Ar fi recomandabil să îți deschizi și un cont de economii dacă nu ai făcut-o până acum. Cum este și Uranus prin zona, ai bani, dar și dai. 

Taur

Jupiter, Marele Benefic, va tranzita semnul tău! Dar, mai întâi, te va pune să faci curățenie în viața ta. Și la propriu și la figurat! Mai ales în primele cinci luni ale anului. Cu cât faci mai mult spațiu în viața ta, cu atât vei fi sprijinit să începi noi proiecte, să găsești un nou loc de muncă, să îți găsești o pasiune pe care să o monetizezi. Cu alte cuvinte, prospețimea va fi cea care va genera venituri. 

Citește continuarea pe ASTROSENS. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Dată: 16 noi 2022, 15:55 | Categorie: Horoscop
Get it on App Store Get it on Google Play