Horoscop. Transformări irevocabile pentru Taur, Leu, Scorpion și Vărsător

Data publicării:
Descriere foto: Foto Freepik
Descriere foto: Descriere foto: Foto Freepik

Previziuni. Scurtul tranzit al lui Pluto în Vărsător, până în iunie, va pune pe jar sufletele a patru zodii!

Pluto, planeta transformărilor radicale, a intrat în Vărsător, unde va sta până în iunie. Lunile următoare vor fi precum un teaser al acestui tranzit care se va finaliza în 2044 cu adevărat. Atenție că Pluto nu este cel care aduce neapărat evenimente clare(este nevoie și de alte tranzite importante în harta natală în acest sens). Dar el pregătește schimbări în subconștientul nostru. Are darul de a scoate la supafață temerile noastre cele mai puternice. Și mai face ceva: ne testează, de această dată libertatea/independența/puterea personală. Într-un mod extremist, ce-i drept. 

Cum Pluto se va afla în același semn cu Priap/în opoziție cu Lilith, bineînțeles că vom fugi obsesiv de cine suntem. Și vom încerca să fim pe placul celorlalți, să jucăm după cum ne zic sau să căutăm validarea. Dar cu cât ne vom chinui mai mult, cu atât ne vom pierde pe noi înșine. 

Și să nu uităm ceva: după reîntoarcerea lui Pluto în Capricorn, vom avea și retrogradarea lui Venus(23 iulie-4 septembrie, dar cu efecte din 5 iunie până pe 9 octombrie). Deci urmează și testarea relațiilor personale. 

Cei cu marcaj fix în astrogramele natale vor avea cel mai mult de suferit până în iunie. 

Taur/Ascendent în Taur

Pluto tranzitează Casa a 10-a. Zona carierei și statutului socio-profesional. Când Pluto trece prin această casă, se anunță schimbări. Nu trebuie să te mai bazezi pe o meserie sau pe o carieră, fiindcă până în 2044, ai șansa să schimbi o mulțime de locuri de muncă. Până când o să găsești meseria care trebuie și care te împlinește, o să ai mult de tras. Poate că până în iunie te gândești să reformezi ceva. Poți să fii martorul a numeroase reconversii profesionale, chiar dacă ai vrea să stai într-un loc confortabil. Însă, Pluto nu știe termenul de confort, ci te pune pe jar. Pluto aduce și lupte de putere în această casă, fie cu șefii sau cu autoritățile din viața ta. Fii atent la ce se întâmplă la acest capitol, nu te opune, acceptă și ai să vezi că vei fi al om. 

Citește continuarea pe Astrosens.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Horoscop


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel