Harrison Ford îl va înlocui pe regretatul actor William Hurt în filmul ''Captain America: New World Order''

Data publicării:
Harrison Ford, captura video YouTube
Descriere foto: Harrison Ford, captura video YouTube

Starul american Harrison Ford va debuta în Universul Cinematografic Marvel odată cu interpretarea personajului Thaddeus "Thunderbolt" Ross din filmul "Captain America: New World Order" (2024), în care starul hollywoodian îl va înlocui pe regretatul actor William Hurt

Cel de-al patrulea film din seria cinematografică "Captain America" va fi o continuare a evenimentelor prezentate în serialul "The Falcon and the Winter Soldier", lansat în 2021 pe platforma de streaming Disney+. Scenaristul principal al acelui serial, Malcolm Spellman, a scris scenariul viitorului film în colaborare cu Dalan Musson. Filmul "Captain America: New World Order" va fi regizat de Julius Onah şi va ajunge pe marile ecrane în 2024.

Nu se ştie deocamdată dacă Harrison Ford va juca şi în "Thunderbolts", un film cu antieroi Marvel, programat să fie lansat după al patrulea opus din seria cinematografică "Captain America".

Actorul William Hurt a interpretat personajul Thaddeus "Thunderbolt" Ross în cel de-al doilea lungmetraj produs vreodată de Marvel Studios, "The Incredible Hulk" (2008). Acest personaj este un general de armată care a avut un rol esenţial în transformarea omului de ştiinţă Bruce Banner (interpretat atunci de Edward Norton) în supereroul Hulk.

Generalul Ross a apărut din nou în filmul din 2016 "Captain Amwerica: Civil War" în funcţia de Secretar de Stat. După scurte apariţii episodice în "Avengers: Infinity War" şi "Avengers: Endgame", William Hurt l-a interpretat pentru ultima dată pe generalul Ross în filmul "Black Widow" din 2021. William Hurt a murit pe 13 martie 2022 la vârsta de 71 de ani.

Deşi "Captain America: New World Order" marchează prima incursiune a actorului Harrison Ford în Universul Cinematografic Marvel, acest proiect nu reprezintă singura sa apariţie într-o franciză de succes. Legendarul star hollywoodian, în vârstă de 80 de ani, a jucat roluri principale şi în francizele "Star Wars", "Indiana Jones", "Blade Runner" şi "Jack Ryan".

Următorul său rol important va fi cel din al cincilea opus produs în cadrul francizei "Indiana Jones", care va avea premiera în iunie 2023.

Mai mulţi actori din "The Falcon and the Winter Soldier" îşi vor relua rolurile din acel serial şi în filmul "Captain America: New World Order": Carl Lumbly îl va juca din nou pe Isaiah Bradley, primul super-soldat de culoare, iar Danny Ramirez va interpreta încă o dată personajul Joaquin Torres. Shira Haas, cunoscută din miniseria TV "Unorthodox", s-a alăturat distribuţiei acestui proiect cinematografic, în care o va juca pe Ruth Bat-Seraph, cunoscută şi sub numele de Sabra, notează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel